Premierul a adus unirea…

0
229

„Între sublim și ridicol nu e decât un pas” este o constatare amară a lui Napoleon. Într-un alt registru, reducând mult scara, am putea spune că între aroganța și obrăznicia de acum o săptămână când dădea lecții de pe bilețele și figura de acum a lui Ponta de om hăituit și speriat nu a fost niciun pas. A fost doar un tsunami online, care  l-a făcut offline. Pe măsură ce timpul trecea, siguranța dispărea precum apa aruncată în nisip. Niște stranii coincidențe sunt totuși în lansarea lui Ponta din vară. Atunci el a spus că
şi-a lansat candidatura fără să ştie (sic), fără să-şi programeze ceva în acest fel, alături de eroi care au scos oameni din mijlocul apelor şi care ajută oameni la nevoie. „Mi-am lansat candidatura fără să ştiu, alături de oameni curajoşi, dar şi de oameni deznădăjduiți” a spus premierul, la Consiliul Naţional al PSD de la Craiova. Pe de altă parte chiar data de 29 iulie, mai arată încă o dată, că mutarea era pregătiră de dinainte. Se împlineau doi ani de la ziua referendumului de demitere a preşedintelui Băsescu. Iar prin asta, Ponta vroia să rămână singur pe câmpul de luptă, să arate că doar el va face „dreptate până la capăt”. În orice caz, oricum am privi lucrurile, numărătoarea inversă pentru Victor Ponta a început în acea zi de 29 iulie. În orice ipoteză  ar fi fost, tot ajungea într-o situaţie fără ieşire. Mai devreme sau mai târziu.  În cel mai fericit caz pentru acesta ar fi fost… pensionar politic la 52 de ani. Prezumtivul deceniu s-a comprimat însă în câteva ore. Ore în care speranța era topită de furia tinerilor care votau. Unde a pierdut Ponta după ce în primul tur avea aproape un million de voturi avans? În mediul urban, care a avut o prezență neașteptat de mare la urne.  Pentru că
în „meciul” retur Iohannis a câștigat aproape trei milioane și jumătate de voturi în timp ce Ponta a luat nici un milion și jumătate față de ce avea din  primul tur. Toate marile orașe cu excepția Craiovei au dat câștig de cauză candidatului liberal. În plus, cozile din străinătate și statul la telefoane cu rudele din țară au fost o altă cheie a mobilizării masive la vot. Pe care strategii de campanie ai PSD, americani sau nu, chiar nu au putut-o prevedea. Acum nu a mai rămas nimic, doar figura premierului de pe un afiș electoral călcată în picioare de tinerii manifestanți de  duminică. Era o imagine simbol. Acum va urma „decontarea” în partid. Pentru că nimeni nu  te iartă pentru un eșec major. Iar cel mai bine o știe chiar Victor Ponta care era printre puținii care se mai vedeau în spatele lui Geoană în 2009. Și ați văzut ce s-a întâmplat. Așa că, în mod ironic Ponta i-a unit pe români. Dar nu în calitate de președinte, ci de „țintă” care trebuia doborâtă. Iar milionul de voturi în plus  conferă o victorie fără dubii, dar care îl obligă foarte mult pe președintele ales. Pentru că,  poporul are întotdeauna dreptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.