Preot dr. Pavel Vesa: „Învăţământul teologic de la Arad (1822-1948)”

O Monografie a Academiei Teologice din Arad – cum a purtat numele această prestigioasă instituţie de învăţământ teologic în perioada interbelică – ar fi fost perla care ar fi încununat laborioasa cercetare istorico-teologică din Arhiepiscopia Aradului, pe care au început-o Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Teodor Botiş, Gheorghe Ciuhandu şi atâţia alţi eminenţi profesori şi teologi arădeni. Iată că această binemeritată şi binecuvântată cinste îi revine – „de fapt şi de drept”, cum ar spune avocaţii – celui mai prolific şi mai competent cercetător pe care l-a dat istoriografia ecleziastică din partea de Vest a României în ultimul pătrar de veac: părintele dr. Pavel Vesa. Tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, lucrarea părintelui dr. Pavel Vesa se bucură de tot ceea ce ar fi putut da mai bun Ardealul şi Banatul în materie de referenţi ştiinţifici: academician preot profesor universitar dr. Mircea Păcurariu şi profesor universitar dr. Nicolae Bocşan. Apărut în condiţii grafice excelente şi însumând 546 de pagini de cercetări şi străduinţe, cu care părintele dr. Pavel Vesa ne-a obişnuit deja, volumul „Învăţământul Teologic de la Arad (1822-1948)” începe prin a ne prezenta rea­lizările istoriografice din domeniu de până acum. Paşii firavi de pregătire teologică a clerului ortodox până la întemeierea Institutului Teologic de la Arad din 1822 fac obiectul celui de-al doilea capitol, în vreme ce capitolul III este dedicat perioadei de până la fuzionarea din 1876 a celor două institute arădene: teologic şi pedagogic. Institutul Pedagogico-Teologic ne este prezentat în următorul capitol, iar capitolul cu numărul cinci abordează perioada inter­belică (1927-1948), când această pre­stigioasă instituţie s-a numit „Academia Teologică”.
Mai departe, începând cu cel de-al VI-lea capitol, părintele dr. Pavel Vesa abordează secvenţele tematice de profunzime ale problemei: activitatea ştiinţifică şi culturală a cadrelor didactice, duhovnicii, absolvenţii, profesorii în contextul mişcării naţionale, dar şi în închisorile comuniste, biblioteca, societatea de lectură, edificiul şcolar şi bio-bibliografia profesorilor. În final, două anexe: lista cadrelor didactice (1822-1948) şi lista absolvenţilor. Cu alte cuvinte, vorbim despre o lucrare exegetică deosebit de valoroasă, care ridică standardele cercetărilor contemporane de istorie bisericească la cote într-atât de înalte, pe care doar părintele dr. Pavel Vesa le poate mânui. Nu sunt vorbe fără acoperire în realitate, deoarece părintele dr. Pavel Vesa reprezintă deja un ideal pentru toţi cercetătorii de astăzi. Pentru că,la domnia sa, spre deosebire de mulţi dintre noi, performanţa şi competenţa sunt pe măsura jertfei. Iar jertfelnicia pentru creaţie este singura ziditoare, singura în măsură să ne asigure nemurirea. Iar părintele dr. Pavel Vesa este – ce frumos s-au definit academicienii fran­cezi! – UN NEMURITOR.