După ce s-a creat un adevărat val de nemulțumiri, de la debutul pandemiei până în prezent, în ceea ce privește ritualurile de înmormântare ale paciențior decedați de Covid și a faptului că rudele nu–și pot vizita bolnavii în secțiile ATI, iată că ministrul sănătătății Vlad Voiculescu, face anunțul mult așteptat.  ,,Preoţii şi rudele pacienţilor COVID vor putea intra în ATI”, anunţă ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. În ce priveşte înmormântările persoanelor decedate de  COVID, familia va avea de acum posibilitatea să verifice dacă au fost îmbrăcaţi.

După o întâlnire cu reprezentanţii cultelor, ministrul a anunţat modificarea ordinului care reglementează felul în care reprezentanţii cultelor vor avea acces la pacienţii internaţi în spitalele COVID-19 şi, de asemenea, modul în care sunt organizate înmormântările acestor bolnavi.

Ordinul este în lucru şi va fi semnat cel târziu vineri, urmând să conţină „toate modificările care au fost solicitate de reprezentanţii cultelor”.

 „Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului. Vorbim despre accesul preotului în spital la pacienţii care au nevoie. Avem în vedere lucrul acesta şi pentru aparţinători, cu respectarea unor reguli foarte stricte. Pentru cei care vor să îşi ia adio de la cei dragi vom încerca să facem în aşa fel încât, în condiţii de siguranţă, acest lucru să fie posibil”, a mai spus Voiculescu.

Conform ministrului, la pacienţi va putea intra persoana desemnată la internare, în cazul în care acest lucru a fost posibil, iar dacă nu, rudele de gradul unu şi doi.

În ce priveşte înmormântările pacienţilor COVID-19, ministrul a  a declarat că nu spune în niciun ordin că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcaţi: „regula dacă nu s-a respectat undeva este din pricina unei lipse de bun simţ elementar”.Ceea ce reglementăm prin noul ordin este să poată fi verificat că oamenii sunt îmbrăcaţi, de către familii. Sicriul va fi sigilat”, completează ministrul.

În ce priveşte numărul permis de rude care pot participa la înmormântări, Voiculescu a precizat că sunt aceleaşi reglementări ca la adunările publice.

Recomandările redacției