Presa străină a comentat ziua de foc de pe scena politică din România, când plenul reunit al Parlamentului avea programată o ședință pentru a dezbate și vota o moțiune de cenzură la adresa Guvernului – o ședință care, în cele din urmă, a fost oprită din lipsă de cvorum. Guvernul minoritar centrist al premierului Ludovic Orban a supraviețuit unei moțiuni de cenzură în Parlament, luni, asigurând astfel stabilitatea politică într-un moment în care România se luptă să curbeze epidemia de coronavirus care i-a schilodit economia, scrie Reuters. Potrivit agenției de presă, atât dezbaterea, cât și votul au fost anulate din cauza lipsei de cvorum în Parlament, ajutându-l pe Orban să respingă tentativa opoziției social-democrate de a-l îndepărta din funcție – o mișcare prin care opoziția spera să își dea un nou imbold înaintea alegerilor locale din 27 septembrie.

Social-democrații, care au pierdut guvernarea în finalul anului trecut, dar care chiar și așa au rămas cel mai mare partid al Parlamentului, și-au văzut sprijinul popular înjumătățit comparativ cu momentul alegerilor parlamentare din 2016, ca urmare a încercărilor repetate de a slăbi statul de drept, mai scrie Reuters. Între timp, partidul lui Ludovic Orban păstrează șanse mari să formeze un guvern de coaliție după alegerile parlamentare din 2020, care vor avea loc cel mai probabil în luna decembrie. Un astfel de scenariu ar putea restaura încrederea investitorilor, în condițiile în care aceasta a fost erodată de ani de instabilitate politică și larghețe fiscală.

Nici Euronews nu a ratat evenimentele petrecute luni la București. Publicația notează că moțiunea, prin care se dorea cenzurarea liderului Ludovic Orban pentru felul în care guvernul său a gestionat pandemia de COVID-19, a fost amânată. Printre altele, Euronews amintește că PSD a reușit să mai demită guvernul Orban prin moțiune de cenzură în luna februarie, iar acum îi acuză pe liberali de maniera în care au răspuns la criza COVID-19. Jurnaliștii amintesc că partidul lui Orban a venit la putere în noiembrie, cu o platformă de luptă împotriva corupției, în locul fostului premier Viorica Dăncilă, care fusese îndepărtată de Parlament. Analistul politic Radu Magdin a declarat, pentru Euronews, că amânarea votului ar putea fi de bun augur pentru PNL cu următoarele exerciții electorale la orizont. Precum Reuters, și Euronews amintește de bilanțul epidemiei de coronavirus din România. Cele mai recente date prezentate de autorități arată că 87.540 de persoane au fost confirmate de COVID-19 la nivel național de la izbucnirea crizei sanitare. Până acum, în țara noastră, au fost înregistrate 3.621 de decese legate de această boală infecțioasă.

Recomandările redacției