donatii gradinari SintanaO inițiativă deosebită a fost reali­zată de un grup inimos de oameni din orașul Sântana, acțiune în care au fost implicați și copiii preșcolari. Aceștia au primit cu această ocazie o frumoasă lec­ție de viață, în care li s-a demonstrat câtă bucurie poate aduce generozitatea.
Astfel, în Săptămâna Mare, adică în săptămâna premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui, copiii de la Grădiniţa PP Nr. 1 din Sântana, îndrumaţi de educatoarele lor, Maria Dobrea şi Isabela Duicu, au inițiat o acțiune prin care să facă o colectă de diferite obiecte care să fie donate unor copii mai puțin norocoși decât ei și prin gestul lor să aducă un zâmbet pe buzele unor copii ce provin din familii nevoiaşe.
Ei au fost sprijiniţi în această frumoasă acţiune de către părinţi. Micii „grădinarii” au oferit, astfel, în mod gratuit alimente, jucării, dulciuri şi articole de îmbrăcăminte. Beneficiarii acestui gest deosebit au fost unele familii sărace din Sântana şi Caporal Alexa.

Recomandările redacției