Adrian Lucaci e cea mai puternică personalitate pe care am cunoscut-o în meseria mea. De Lucaci, fotbalistul, nu am apucat să scriu, dar i-am urmărit pașii carirerei, îi admiram forța și eleganța ori de câte ori pășea pe iarba arenei „Francics Neuman” în tricoul „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc. În schimb, l-am cunoscut foarte bine pe omul, profesionistul, luptătorul Adrian Lucaci.

Iubea atât de mult fotbalul, oamenii implicați în fenomen, încât era dispus la sacrificii enorme pentru a știi că a putut ajuta, că a pus o cărămidă trainică. După ce a activat ca antrenor sau conducător la echipe precum Telecom, CPL, Păulișana Păuliș, Progresul Pecica sau Șoimii Lipova, Adrian Lucaci a pus lucrurile în ordine, aducând tehnica, calculatorul, în biroul de legitimări al Asociației Județene de Fotbal. Devenise atât de apreciat de oamenii de fotbal din județ cu care a intrat în contact, încât în 2014 i s-a cerut candidatura la șefia AJF Arad, pe care a câștigat-o fără mari probleme. La alegerile de acum doi ani nu avut nici măcar contracandidat, nimeni nu a puterea nici măcar să intre în cursă alături de el.

Dar, pe Adrian Lucaci l-am admirat în special pentru puterea cu care a luptat, de 7 ani încoace, cu o boală care pe alții i-ar fi răpus în câteva luni de zile. Fundașul de fier s-a bătut ca nimeni altul și nu a făcut-o (numai) prin spitale, ci conducând destinele unei Asociații de Fotbal care sub conducerea sa a devenit model incontestabil în toată țara. A salvat-o de la faliment în 2014-2015, iar apoi, an de an, a dezvoltat zeci de proiecte, care au fost preluate și de Federația Română de Fotbal. La rândul său, Răzvan Burleanu și-a scos de nenumărate ori pălăria în fața omului, conducătorului, prietenului Adi Lucaci, lângă care venea ori de câte de ori avea ocazia.

Când suporterii UTA-ei, Mihoc, Moisi, Popa sau Morodan au plecat prea repede la Cer, spuneam cu regret că ei nu au mai apucat să se întoarcă acasă. Ce să mai spunem atunci despre Adi Lucaci, care s-a zbătut ca nimeni altul ca arena „Francisc Neuman” să poată fi inaugurată în august 2019, când la Arad s-au sărbătorit 100 de ani de fotbal în România. Și s-au sărbătorit fiindcă așa a dorit el, altfel momentul trecea ca o ploaie de vară. Dar, când te lupți cu niște autorități incapabile, rău voitoare, boala incurabilă ți se pare o joacă de copii.

Și, totuși, în plin război cu coronavirusul, când competițiile la care ținea atât de mult erau întrerupte, corpul lui Adi Lucaci a cedat în cele din urmă. Spiritul său era pregătit de alți zece ani de luptă, dar corpul a spus stop joc. A suferit o hemoragie internă în urmă cu 9 zile, a fost internat pe secția de ATI a Spitalului Clinic Județean și, chiar dacă doctorii l-au stabilizat, nemiloasa boală a câștigat bătălia de anduranță în această după amiază. Pentru câteva zile ratează și sărbătoarea de 75 de ani a UTA-ei. Clubul pe care l-a slujit ani de-a rândul și despre care vorbea acasă și în țară ori de câte ori avea ocazia. Poate, dacă ar fi știut că porțile arenei „Francisc Neuman” s-ar fi putut deschide pe 18 aprilie, sigur ar mai fi câștigat timp să fie acolo. Doar a făcut-o mereu în ultimii 7 ani.

Cine a fost sportivul Adi Lucaci?

Născut pe 28 iunie 1966, Adi Lucaci a început fotbalul la Rapid (Vagonul) Arad. A debutat în echipa de seniori pe când avea numai 16 ani. În vara anului 1984, antrenorul Nicolae Pantea l-a chemat la UTA, unde s-a remarcat timp de trei ani. „Ochit” de Universitatea Cluj în anul 1987, n-a ajuns pe malul Someșului, ci la Steaua București, în tricoul căreia a debutat pe prima scenă.

Anul 1988 i-a adus mutarea la Sportul Studențesc. Acolo, în „Regie”, s-a consacrat și trăit câțiva dintre cei mai frumoși ani ai „alb-negrilor”. În 1993 a ajuns la Universitatea Cluj, cea care-l dorise cu câțiva ani mai devreme, a rămas un sezon acolo, apoi s-a întors acasă, la UTA, unde jucat până în 1996. Avea numai 30 de ani, dar o mai veche accidentare la genunchi l-a oprit să mai continue la nivel înalt. Când a tras linie, număra 181 de meciuri jucate în ”A” și 11 goluri marcate. A mai fost jumătate de an în tricoul Telecomului, însă genunchiul accidentat l-a obligat să pună ghetele în cui.

Odihnește-te în pace, Adrian Lucaci, a fost o onoare să te cunoaștem și să lucrăm alături de tine! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Fotografia 2 e semnată de Viorel Musca e din 22 martie 1995. Adi Lucaci juca într-o superbă echipă a UTA-ei care învingea Rapidul, la Arad, cu 1-0.

Recomandările redacției