Consiliul Judeţean anunţă printr-un comunicat de presă că instituţia a fost vizitată ieri de un oaspete deosebit de important: dr. Franz Schausberger, președintele IRE (Institutul Regiunilor Europene). „Am avut astăzi onoa­- rea deosebită să schimbăm idei despre dezvoltarea regiunii de vest a țării cu dr. Franz Schausberger, președintele IRE (Institutul Regiunilor Europene), oaspetele nostru la Consiliul Județean. În timpul întrevederii, președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a subliniat de mai multe ori că obiectivul principal al mandatului său este creșterea calității vieții în județul Arad și crearea unor poli zonali de dezvoltare, pentru a da o șansă suplimentară de creștere comunităților mici arădene”, se arată în comunicatul de presă al instituţiei.
La rândul său, Iustin Cionca îşi manifestă satisfacţia că proiec­tele administraţiei judeţene ajung la cunoştinşţa factorilor europeni de decizie, în ideea că racordarea la experienţa internaţională este esenţială pentru realizarea planu­rilor de dezvoltare a judeţului ba­zate pe poziţia strategică a Aradului pe Coridorul IV Paneuropean. „Mă bucur că dl. Franz Schausberger a luat contact cu planu­rile noastre. Pentru noi, deschi­- derea internațională și schimbul de experiență cu specialiștii europeni de prim rang sunt esen­țiale, căci Aradul trebuie să profite de poziția sa strategică pe Culoarul IV paneuropean și să fie recunoscut ca un rezervor de oportunități”, declară Iustin Cionca în comunicat.
(E.P.)

Recomandările redacției