Preşedintele Iohannis: „De la 1 iunie se redeschid terasele şi plajele, se pot organiza spectacole în aer liber cu număr limitat de participanţi”

0
877

Preşedintele Iohannis a anunţat, astăzi, că se vor redeschide terasele începând cu data de 1 iunie, odată cu plajele, în cadrul unei noi serii de măsuri de relaxare a restricţiilor impuse pentru a limita răspândirea virusului.

Începând din 1 iunie, câteva activităţi care până acum au fost interzise vor redeveni posibile. De la 1 iunie se redeschid terasele. Este clar că e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate. Mesele vor fi la cel puţin 2 metri, vor putea sta maxim 4 persoane la o masă şi în acest fel lucrurile vor fi sub control”, a spus preşedintele Iohannis.

În ceea ce priveşte plajele, acestea vor fi deschise de la data de 1 iunie, dar cu păstrarea măsurilor de distanţare socială.

Ce a mai spus Iohannis

De la 1 iunie se va putea merge la plajă dar e nevoie de păstrarea distanţei. Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internaţional rutier şi feroviar în condiţii de siguranţă.

Vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu maxim 500 de spectatori însă vor fi aşezaţi pe scaune la distanţa impusă de regulile de distanţare cu un control strict la intrare şi respectare tuturor normelor de igienă.

Vor fi permise deplasările în afara localităţii.

Se vor putea relua competiţiile sportive de la 1 iunie, dar pentru sporturile care se practică în aer liber şi mai puţin sporturi de contact.

Examenele naționale vor avea loc fizic, așa cum au fost planificate și anunțate deja. Evaluarea națională se va face începând din 15 iunie, iar pentru copiii care nu pot susține acest examen din motive medicale și de carantină, se va organiza o a doua sesiune, începând din 29 iunie. În privința Bacalaureatului, se va organiza, la fel ca și în alți ani, o a doua sesiune, în august.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.