El a declarat, într-o conferinţă de presă, că parlamentarii pro Moldova nu vor accepta nicio consultare cu Dodon, ci vor participa la discuţii doar cu preşedintele nou ales ales al ţării, Maia Sandu.
„Toată societatea din Republica Moldova şi conaţionalii noştri de peste hotare solicită de la clasa politică schimbare, schimbare în abordarea de a face politică, în general o schimbare. Noi, cei de la Pro Moldova, am luptat pentru o astfel de schimbare şi ne-am dorit foarte mult ca preşedintele actual Igor Dodon să plece în istorie. La ora actuală, preşedintele Igor Dodon nu are legitimitatea şi nici legalitatea să iniţieze consultări cu partidele parlamentare. Nu are o astfel de posibilitate, acordându-i-se un vot desăvârşit şi devastator de neîncredere acum câteva zile, duminică, în data de 15 noiembrie. /…/ Chiar dacă nu a intrat în funcţie, doamna Maia Sandu astăzi ar avea legitimitatea să iniţieze astfel de consultări cu fracţiunile parlamentare şi grupurile parlamentare pentru a determina ce urmează pentru viitor”, a afirmat Candu.

Recomandările redacției