Prima întâlnire dintre președintele FRF, Răzvan Burleanu, și noul ministru al tineretului și sportului, Eduard Novak, a avut loc marți și a fost una de lucru.

Principalul subiect pe agendă a fost introducerea ministrului Novak în mecanismul de pregătire al turneului EURO 2020, în calitatea sa de președinte al Comitetului Interministerial pentru organizarea Campionatului European la București. Președintele FRF, împreună cu managementul Grupului Operativ de Lucru, l-au informat pe ministrul sportului despre stadiul pregătirilor și a ceea ce a mai rămas de realizat până la debutul EURO.

Din punct de vedere logistic, toate lucrările sunt în graficul stabilit cu UEFA, singura variabilă fiind prezența spectatorilor la meciurile de la Arena Națională. Florin Șari, liderul Grupului Operativ, l-a informat pe noul ministru despre scenariile la care se lucrează cu UEFA, de la 0% la 70% capacitate ocupată a stadionului. În funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, de ritmul vaccinării și de capacitatea de testare a fanilor, se va alege un scenariu de desfășurare a meciurilor. Decizia va fi luată la începutul lunii martie, astfel încât UEFA să aibă apoi timpul necesar pentru a-și dimensiona și definitiva dispozitivul logistic cu care va gestiona meciurile de la București (personal specializat, facilități dedicate, ticketing și ospitalitate etc.).

La întâlnirea de la MTS a mai fost reliefată creșterea capacităților de organizare a competițiilor internaționale în România. Fotbalul va beneficia în viitor de noile stadioane reconstruite pentru EURO 2020 și de cunoștințele de organizare a marilor evenimente dobândite de managerii FRF de la UEFA. Drept urmare, deja alte două competiții europene au fost atribuite României: turneul final U19, tot în această vară, și turneul final U21, în anul 2023, conform FRF.

Recomandările redacției