Preşedintele Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Prof. univ. dr. Alexandru Şonea, a fost găsit marţi dimineaţă, decedat, în biroul său.

În această dimineaţă, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în incinta sediului unei unităţi de învăţământ superior, situată în sectorul 1, a fost găsit decedat un bărbat„, a transmis Poliţia Capitalei.

Poliţia Capitalei anunţă de asemenea că trupul neînsufleţit va fi dus la INML, iar cercetările vor fi făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă.

Potrivit news.ro, surse apropiate anchetei declară că bărbatul este preşedintele Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, prof. univ. dr. Alexandru Şonea. Familia acestora era îngrijorată că profesorul nu ajunsese acasă.
 
Sursa: psnews.ro

Recomandările redacției