basescuPreşedintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, la Arad, pe şantierul tronsonului de Autostradă Arad-Nădlac, unde lucrările sunt oprite că ceea ce se întâmplă acolo este „expresia şi emblema a neputinţei Guvernului”, trăgând un semnal de alarmă către Exe­cutiv să continue proiectele de infrastructură.
Preşedintele a survolat, cu elicopterul tronsonul de Autostradă Nădlac-Arad dar şi Centura de Nord-Vest a Aradului, unde se înregis­trează, zilnic, blocaje în trafic din cauză că unul dintre pasajele care ar trebui să traverseze calea ferată şi care este finalizat în proporţie de 85 la sută nu mai are finanţare pentru finalizare.
Apoi a făcut o oprire la şantierul Autostrăzii Pecica-Arad, unde a fost primit de viceprimarul localităţii Pecica, Miodrag Stonaiov.
„Ceea ce se întâmplă aici, adică nimic, înseamnă o expresie a ne­putinţei şi a proastei guvernări. Contractul pentru tronsonul Nădlac-Pecica a fost suspendat din noiembrie anul trecut şi nu a fost sub­con­- tractat un nou constructor, iar la Pecica au fost oprite lucrările în iulie pentru că firma a intrat în insolvenţă. Intrarea în insolvenţă a firmei nu înseamnă însă oprirea activităţii firmei. Guvernul ar fi trebuit să intervină şi să aloce bani pentru terminarea lucrărilor la autostradă, pentru că ar fi recuperat investiţia din fonduri europene”, a susţinut preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a exemplificat situaţia de la Hidroelectrica, care chiar dacă a fost în insolvenţă, a continuat să producă energie electrică.
„Firmele mai intră şi în insolvenţă. Probabil că firma austriacă nu a mai primit bani de la bănci, iar asta înseamnă că trebuia imediat intervenţia Guvernului pentru finalizarea lucrărilor, pentru că banii se recuperează de la Uniunea Europeană”, a mai adăugat preşedintele Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai precizat că este inadmisibil modul în care Guvernul a stabilit priorităţile, uitând că vara lucrează constructorii, dar, în schimb, a mărit taxele.
„Pe de o parte, uităm că vara lucrează constructorii şi ne ocupam de alte trăznăi. Dacă vrem o emblemă a neputinţei venim pe Autostrada Nădlac-Arad şi vedem ce înseamnă proasta guvernare, pentru că nici măcar nu este nu ştiu ce efort bugetar, şi de bani europeni. Trag un semnal de alarmă către guvern să se trezească. Sunt aici pentru că trebuie tras un semnal de alarmă, despre intrarea în nişte bune practici când e vorba de decizii guvernamentale. S-au tăiat de la Ministerul Transporturilor  900 mili­oane lei, deci 200 milioane euro. Cum să tai când tu stai cu lucrări des­chise, care înseamnă bani mulţi investiţi şi nevalorificaţi pentru că nu se termină lucrările?”, a afirmat Bă­sescu.
De asemenea,  a spus că în zona tronsonului de Autostradă Nădlac-Pecica există şi o problemă de pro­iectare întrucât nu au fost prevăzute  căi de acces către exploataţiile agricole din zonă, altfel agricultorii trebuie să ocolească de 15-20 de kilometri pentru a ajunge la terenurile cultivate.
„Exact la locul de intrare din Europa în România noi spunem: «Eu, Guvernul României, nu pot mai mult de atât». Este emblema neputinţei noastre”, a mai spus preşedintele care a mai precizat că a făcut poze şi din elicopter, şi din maşină.
Întrebat dacă crede că au existat interese pentru oprirea lucrărilor, preşe­dintele a conchis: „Dacă nu au fost interese, prostie a fost sigur”.
De asemenea, răspunzând unei alte întrebări pe aceeaşi temă, şeful statului a spus: „Nu-i suspectaţi de sabotaj, suspectaţi-i de altceva: de proastă guvernare şi de incapacitatea de a stabili priorităţi”.
Şantierul lotului 2 al Autostrăzii Nădlac-Arad, a fost închis luna trecută după ce compania austriacă Alpine Bau a anunţat că a intrat în insolvenţă.
Discuţii despre judeţul Arad
Preşedintele Traian Băsescu l-a felicitat, miercuri, pe preşedintele Consi­liului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, după ce, în timpul unei discuţii, şeful statului a fost informat că în judeţ rata şomajului este redusă, în urma atragerii fondurilor europene.
La finalul întâlnirii, preşedintele a spus că a aflat că în judeţul Arad nu a fost ratat niciun proiect European.
„Îi felicit pe cei de la Arad pentru că au şomaj redus. O contribuţie esen­ţială a avut-o atragerea de fonduri europene. În judeţ sunt în derulare, în prezent, proiecte în valoare de 200 de milioane de euro, iar în municipiu se implementează alte 14 proiecte cu finanţare europeană. Toate proiectele solicitate la finan­ţare au fost aprobate, ceea ce le face cinste. Ştiu să se descurce cu banii care vin gratuit”, a precizat Traian Băsescu.
Preşedintele, aşteptat de protestatari
Câţiva protestatari arădeni au dorit să îl întâlnească, ieri, pe preşedintele Traian Băsescu, despre care aveau informaţii că se află în vizită la Primăria Arad. Spre dezamăgirea acestora, Traian Băsescu părăsise Palatul Administrativ cu doar zece minute înainte de sosirea lor. Protestatarii au profitat de ocazie, reamintind autorităţilor locale şi trecătorilor principalele lor revendicări şi nemulţumiri, prin pancarte şi scandări: „Poporul a decis/ Băsescu e demis”, „Jos mafia PD-L!”, „Ne-am săturat/ De-un preşedinte beat”, „Băsescu la puşcărie!”, „7,4 milioane de voturi degeaba?”, „Aţi călcat voturile în picioare”.
La doar câteva minute de la declanşarea protestului spontan, şi-a făcut apariţia un echipaj de jandarmi, care i-a legitimat pe toţi participanţii. Manifestaţia a fost supravegheată discret, de la distanţă, şi de către un echipaj al Poliţiei.

Recomandările redacției