Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan s-a arătat afectat după ce a ascultat înregistrarea audio cu asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, calificând-o drept „îngrozitoare“. Ankara a prezentat-o aliaților occidental.

Preşedintele turc susţine că ordinul privind asasinarea sa a venit de la „cele mai înalte eşaloane“ ale guvernului saudit. Potrivit ultimelor informaţii publicate de media turce, el a fost ucis prin asfixiere cu o pungă de plastic, iar apoi a fost dezmembrat.

Khashoggi, cunoscut pentru articolele sale critice la adresa prinţului moştenitor saudit Mohammad bin Salman şi care din 2017 se exilase în SUA, a fost ucis la începutul lunii octombrie la consulatul ţării sale la Istanbul, unde a mers pentru nişte demersuri administrative în vederea căsătoriei cu o femeie cu cetăţenie turcă.

Erdogan a declarat jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului său în timp ce se întorcea de la Paris, unde s-a aflat în weekend pentru ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, că a purtat discuții despre moartea jurnalistului saudit cu liderii american, francez şi german în timpul unui dineu în capitala franceză.

„Înregistrarea este într-adevăr îngrozitoare“, a declarat preşedintele turc, subliniând că un agent al serviciilor de informaţii saudite, care a ascultat-o, a fost profund şocat.

Conform şefului statului turc, nu există nicio îndoială că uciderea lui Khashoggi a fost planificată şi că ordinul a venit de la cele mai înalte autorităţi saudite. Cu toate acestea, el a declarat că nu crede că ordinul a fost dat de regele Arabiei Saudite, pentru care are un ‘respect fără limite’. ‘Prinţul moştenitor a spus că va clarifica lucrurile, că va face tot ceea ce este necesar. Aşteptăm cu răbdare’, a spus Erdogan, insistând: ‘Trebuie să dezvăluie cine a dat ordinul de asasinare’.

Dovezile confirmă implicarea unui comando de 15 persoane

Publicaţia proguvernamentală turcă Sabah a expus marţi imagini provenind de la scanarea bagajelor comandoului de saudiţi trimis la Istanbul la data uciderii lui Jamal Khashoggi.

Conform Ankarei, crima a fost comisă de un comando de 15 persoane venite din Arabia Saudită şi care a plecat în ziua asasinatului, 2 octombrie.

Potrivit cronologiei evenimentelor furnizată de preşedintele Erdogan, cele 15 persoane au plecat înapoi la bordul a două zboruri private şi al unui zbor regulat.

Imaginile publicate marţi de Sabah corespund scanării valizelor persoanelor aflate la bordul zborurilor private, la controlul pe aeroportul din Istanbul. Potrivit acestora, în bagaje se aflau 10 telefoane mobile, 5 walkies-talkies, două seringi, două defibrilatoare, un aparat de bruiaj, trei capsatoare mari şi un obiect ascuţit care seamănă cu un bisturiu.

Difuzarea acestor imagini survine la o zi după ce New York Times a publicat un articol în care descrie conţinutul unei înregistrări audio în care unul dintre cei responsabili de uciderea jurnalistului îi cere telefonic unui interlocutor „să-i spună patronului’“ că operaţiunea s-a terminat. Numele ‘patronului’ nu este dat, dar – potrivit New York Times – responsabili din serviciile secrete americane apreciază că este vorba de prinţul moştenitor Mohammad bin Salman.

Oficiali saudiţi au confirmat pentru publicaţia americană că au avut acces la o înregistrare, dar ei au dezminţit faptul că s-ar auzi o voce zicând: „spune-i patronului“ că s-a terminat.

Recomandările redacției