Prețul locuințelor din România ar putea crește spre prețul locuințelor din țările membre ale Uniunii Europene, care sunt de la de două ori mai mari, până la de cinci ori mai mari față de România, conform stiripesurse.ro.

Explicația creșterilor ulterioare vine în cazul în care ne vom reveni din punct de vedere economic, fiind evident că preţurile apartamentelor vor tinde spre preţurile din Uniunea Europeană.

Liderul patronatelor din construcţii a apreciat că, deşi în România preţul de construire este încă mic, situația nu va rămâne la fel pentru mult timp.

De asemenea, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii a subliniat că preţul locuinţelor va scădea doar în cazul în care va apărea o criză economică dură.

„Nu este o veste bună, din păcate, pe care o dau celor care doresc să cumpere: dacă se gândesc că se vor ieftini apartamentele, acest lucru se va întâmpla doar dacă vom intra într-o criză foarte mare. Şi nu cred că cineva şi-ar dori să intrăm într-o criză, pentru că, chiar dacă se ieftinesc apartamentele, nu toţi vor avea posibilitatea să le cumpere, chiar ieftine fiind”, a precizat Cristian Erbaşu.

Prețurile apartamentelor noi vândute pe piața din România au crescut cu 3,1% în 2020 față de anul anterior, ajungând la o medie de 1.322 de euro pe metrul pătrat, arată raportul Deloitte Property Index, dat publicității de compania de consultanță.

„În ciuda incertitudinii care a dominat economia europeană în 2020, în cele mai multe cazuri, piața rezidențială a înregistrat creșteri de prețuri. Această evoluție s-a datorat faptului că cele mai multe țări au raportat o cerere fără precedent pentru locuințe noi la scurt timp după ridicarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei, precum și, cel mai probabil, din cauza creșterii costurilor de construcție și accesibilității finanțării. Pentru a doua jumătate a anului 2021, majoritatea participanților la studiu (73%) estimează că prețurile vor continua să crească, într-un climat general inflaționist”, a declarat Alexandra Smedoiu, Lider al Serviciilor de Consultanță pentru sectorul Imobiliar, citată de Hotnews.

Recomandările redacției