Preţul mediu al benzinei din Statele Unite a scăzut sub 4 dolari pe galon, pentru prima dată din luna martie, oferind o oarecare uşurare şoferilor din cel mai mare consumator de combustibil din lume, transmite Reuters. Preţul mediu la nivel naţional al benzinei fără plumb a scăzut joi la 3,990 dolari per galon, potrivit Asociaţiei Americane pentru Automobilism.  Preţurile benzinei au atins în iunie un nivel record de 5,02 dolari pe galon, ceea ce i-a făcut pe şoferi să cumpere mai puţin combustibil în iulie decât au făcut-o în timpul pandemiei din iulie 2020.Cea mai recentă scădere a preţurilor ar putea ajuta administraţia preşedintelui Joe Biden şi pe democraţii din Congres în timpul alegerilor intermediare din noiembrie.Casa Albă a luat mai multe măsuri pentru a reduce preţul petrolului în urma invaziei Rusiei în Ucraina.Biden a declarat că inflaţia dă semne de moderare, chiar dacă oamenii ”încă suferă”. (sursa:news.ro)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției