Preţurile petrolului au scăzut cu peste 5%, la cele mai reduse niveluri din ultimele opt luni, pe fondul aprecierii dolarului american la cel mai ridicat nivel din mai mult de două decenii şi din cauza temerilor că creşterea dobânzilor va duce economiile majore în recesiune, transmite Reuters. Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 4,75 dolari, sau cu 5,3%, la 85,71 dolari pe baril iar pe ansamblul săptămânii au consemnat un declin de aproximativ 6%. Cotaţia ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 5,19 dolari, sau cu 6,2%, la 78,30 dolari pe baril, iar în această săptămână a coborât cu 8%. Este a patra săptămână consecutivă de scăderi pentru ambele benchmark-uri, prima dată când s-a întâmplat acest lucru din decembrie. Ambele contracte au fost supravândute din punct de vedere tehnic, WTI înregistrând cea mai scăzută decontare din 5 ianuarie şi Brent cea mai scăzută din 13 ianuarie.

Contractele futures pentru benzină şi motorină din SUA au scăzut, de asemenea, cu peste 5%. Rezerva Federală a SUA a majorat ratele dobânzilor cu 0,75 puncte procentuale. Băncile centrale din întreaga lume i-au urmat exemplul cu propriile creşteri, mărind riscul încetinirii activităţilor economice. Dolarul american a închis la cel mai ridicat nivel închidere faţă de un coş de alte valute din mai 2002. Un dolar puternic reduce cererea de petrol, făcând combustibilul mai scump pentru cumpărătorii care folosesc alte valute. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției