Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 204,3 lei pe MWh în luna octombrie a acestui an, cu 25,07% mai puţin faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 272,6 lei pe MWh, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier.
Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 417 milioane de lei, în scădere cu 25,3% faţă de octombrie 2019.
Volumul tranzacţiilor a crescut uşor, cu 0,41%, ajungând la 1,983 milioane de MWh.
De asemenea, cota de piaţă a PZU a crescut de la 42,47% la 43,03%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din consumul net de energie al ţării a fost tranzacţionat pe PZU în luna octombrie.
Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 365 de participanţi, din care activi au fost 292.
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de ener­gie electrică pe care se realizează tranzac­ţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzac­ţionare.
Din 2014, Piaţa pentru Ziua Următoare din România funcţionează în regim cuplat cu pieţele similare din Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria.

Recomandările redacției