A trecut exact o lună de la dezastrul de la alegeri și liberalii persistă cu aceleași idei cu care au pierdut cu… brio. În fapt tot discursul lor a fost unul contra a ceva. De această dată PSD a evitat toate duelurile și s-a axat pe ce are de oferit. Astfel încât liberalii tot fugeau după o fantomă. Ei alergau după un adversar pe care trebuia, în mod absolut necesar, să-l distrugă. „Rupeți lanțurile”, „împotriva”, acestea au fost cuvintele de ordine. Practic nu au oferit nimic concret. Nu am fi zis nimic, că avem și treburi mai bune de făcut, dar oamenii persistă cu aceleași note găunoase. Iar semnalul a venit chiar de la interimara Raluca Turcan, care la instalarea Guvernului a acordat prezumția de… vinovăție. Nici nu a fost instalat, că Executivul Grindeanu a fost făcut troacă de porci. A, după un timp rezonabil, să zicem o sută de zile, că așa s-a împământenit la noi, opoziția are tot dreptul să monitorizeze și să pună „tunurile” pe actuala putere. Dacă are motive, desigur. Asta pentru a avea credibilitate. Discursul liderei PNL a fost multiplicat însă și în teritoriu, și aici la Arad și oriunde în țară marșându-se pe același ton. „Să vedem ce va fi”, „economia se distruge” și alte asemenea aprecieri. Cauzele eșecului sunt însă mult mai adânci. Ele s-au acumulat în ani și liberalii, mă rog, corciți cu pedeliștii au pierdut constant alegători, acel nucleu dur, care vota consecvent și pe care se baza socoteala. Dar masa dură s-a topit încet-încet, ca un aisberg. Acest lucru se vede cel mai clar la CJ Arad, unde acum, președintele Cionca, cu a sa majoritate, umblă pe o pojghiță de gheață destul de fragilă. Asta ca să fim în ton cu sezonul rece. Așadar lucrurile s-au petrecut în ani și acum când omul nu ştie foarte clar ce îi va aduce ziua de mâine, numai de… finețuri ideologice nu avea chef.
Practic, imensa majoritate a oamenilor nu au primit nimic. Viața nu li s-a schimbat în ceva mai bine. Iar lozincile nu plătesc facturile și hrana. În cele din urmă lumea s-a prins, că regele e gol. A fost perioada cu „prima dată ordine”, apoi „Aradul este în faţă” şi alte asemenea slogane inepte, dar care au ţinut. Un an, o legislatură, două trei, ba chiar patru. Ne referim aici la municipiu. Însă semnalul a fost clar. Dacă în 2012, actualul încă primar al Aradului, Gheorghe Falcă a avut peste 33.000 de voturi; în 2008, anul de vârf, peste 40.000; acum a câştigat cu doar 24.000. Practic, în opt ani, 16.000 de voturi s-au spulberat precum o găleată de apă aruncată pe nisipul fiebinte. Iar dacă persoana care candida pentru PSD era undeva la un nivel de 6.000- 8.000 de voturi, acum a luat 14.000. O cifră semnificativ mai mare. În plus, în judeţ, la locale deşi PNL şi-a adjudecat un număr de 45 de primării a şi pierdut câteva bătălii importante. Am numi aici Pâncota, Nădlac, Buteni. A fost un prim semnal. Plus un scor destul de strâns la Consiliul Judeţean unde majoritatea este una destul de fragilă. De altfel scorul de 36% faţă de 30,5% PNL-PSD exact invers faţă de cel naţional au arătat o tendinţă clară pentru alegerile generale. Cu toate astea mai erau destui… mari analişti care încă dădeau o victorie clară a liberalilor, cel puţin la nivelul judeţului Arad. Şi încă una la scoruri demne de vremurile de aur ale pedelismului arădean, cele din 2008. Era aproape evident că aşa ceva nu se va mai întâmpla. Amintin că ziarul nostru a fost singurul care a anticipat corect trendul alegerilor generale, într-un material apărut pe data de 21 octombrie, cu mai bine de o lună și jumătate până la alegeri. Spuneam atunci că există scenariul plauzibil ca PNL să ia un scor catastrofal de 20%. Am greşit cu 0,5%, ce să vezi…
Așadar înainte de alegeri, cel puțin la nivel local, liberalii încă se credeau pe cai mari. Spuneau că vizează patru locuri de deputaţi şi două de senator. Vezi şi bătălia lui Igaş pentru locul al doilea pe listă. El care „înţelegea” chipurile că locul întâi se cuvine celorlalţi, respectiv liberalilor de rit vechi. Apropo de asta, dacă nu era aşa, cred că nu greșesc când spun că erau şanse foarte bune ca Ioan Cristina să nu mai apuce un mandat. De senator, desigur. Asta așa, ca divertisment. Așa că acum după o lună, unii mai continuă cu discursuri contra. Nu zic o clipă ce ar putea face ei altfel. Pentru că nici acum n-au înțeles că rezultanta tuturor politicilor publice trebuie să se reflecte în buzunarul omului. Altfel totul este un eșec. Iar una dintre măsurile acestuia este și acordarea cu multă larghețe a prezumției de… vinovăție.
