Ziaristul şi poetul arădean Petre Don şi-a lansat vineri, la Sala Clio o carte de poeme, intitulată „Roua din adâncuri“, apărută recent la Editura „Mirador“ din Arad. De menţionat că prefaţa cărţii „Roua din adâncuri“ este semnată de cunoscutul scriitor din Arad, Gheorghe Mocuţa. Prezentarea de pe coperta a IV-a precum şi redactarea cărţii este realizată de Hedir Al-chalabi, iar tehnoredactarea a fost făcută de Ioan Leac, ambii fiind colegi cu autorul la „Glasul Aradului“. Ilustraţiile cărţii sunt asigurate de artistul plastic Mihai Takacs. Alături de Petre Don la lansare au fost şi de această dată scriitori, colegi şi prieteni. Printre cei care au vorbit despre carte s-a numărat şi Ioan Matiuţ. Nu au lipsit scriitorii Petru M. Haş şi Vasile Dan, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România Filiala Arad.
De asemenea, în cadrul evenimentului a avut loc şi un microrecital susţinut de către Daniel Julean şi Nelu Pitic. Cunoscutul cantautor Daniel Julean chiar i-a făcut o surpriză plăcută poetului, interpretând în primă audiţie publică un cântec pe versuri semnate Petre Don, versuri preluate dintr-un volum apărut anterior, „Pur şi simplu“.
Cei prezenţi l-au felicitat pe scriitor şi au stat la rând pentru autografe. „Ţin să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine fizic sau mental în greaua încercare de a-mi lansa noua mea carte «Roua din adâncuri»”, a spus emoționat Petre Don.
După lansare ziaristul și poetul a primit sute de mesaje pe site-ul de socializare Facebook de la prieteni. Mesajele sunt fie de încurajare pentru publicarea unei noi cărți, fie de felicitări pentru munca depusă până acum. „Roua din adâncuri“, este cea de-a cincea carte semnată de Petre Don, el mai publicând de-a lungul timpului: „Noi Poesis“ (colaborare, Dumitru Siniteanu)- 1983; „Voluptatea firescului“ – 2002; „Pur şi simplu“ – 2012 şi „Gânduri ciobite“ (colaborare, Hedir Al-chalabi) – 2012, toate apărute la Editura „Mirador“ Arad.
Claudia Untaru Crețu
Sport 82
Mircea Rednic: „Sunt un antrenor fericit, mândru de băieții mei, de echipă”
citește mai mult »