Sentințe definitive în dosarul DIICOT al grupării hoților de lux, în care este implicat și prietenul lui Cosmin Mladin – regele contrabandei cu țigări. Este vorba despre Lucian Mihălțan, cel care l-a ajutat pe Mladin, însă l-a și „dat în gât“.

Gruparea în care a fost implicat prietenul lui Mladin a fost acuzată de comiterea mai multor spargeri în Timiș, Hunedoara sau Caraș Severin, hoții vizând „ținte” despre care aveau informații că au sume importante de bani în casă, scrie pressalert.

Printre cei prădați a fost și fostul șef al Finanțelor Publice din Oțelu Roșu, Petru Lupșac, din casa căruia a fost furat un seif în care erau 1,7 milioane lei. În cazul liderului grupării, Ciprian Câmpean pedeapsa inițială de 19 ani, trei luni și zece zile închisoare dată de Tribunalul Timiș i-a fost redusă la 14 ani, trei luni şi zece zile închisoare în regim de detenţie, judecătorii de la CAT micșorând pedeapsa în cazul acuzației de ultraj în forma tentativei de omor.

Lucian Mihălțan, un apropiat al liderului interlop Lucian Boncu și acuzat de DIICOT că l-a ajutat pe arădeanul Cosmin Mladin în dosarul contrabandei cu țigări, condamnat inițial la 13 ani și 11 luni de închisoare a primit acum o pedeapsă de 11 ani închisoare. Adrian Bolbos, condamnat de Tribunalul Timiș, la 13 ani și zece luni a primit, în final, o pedeapsă de zece ani şi o lună închisoare.

sursa: www.pressalert.ro

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției