O femelă elefant din Sri Lanka a născut gemeni, pentru prima dată în ultimii 80 de ani, au anunţat reprezentaţi din domeniul conservării faunei sălbatice, relatează Reuters. Puii sunt ambii de sex masculin.

Puii au fost aduşi pe lume de Surangi, în vârstă de 25 de ani, la Pinnawala Elephant Orphanage, un centru situat pe dealurile din centrul ţării, a indicat un purtător de cuvânt. Tatăl gemenilor, Pandu, în vârstă de 17 ani, se numără de asemenea printre animalele găzduite de acest centru.

Specialiştii din Sri Lanka au declarat că ultima dată când s-au născut pui gemeni de elefanţi domesticiţi în această ţară a fost în 1941.

Una dintre cele mai mari atracţii turistice din Sri Lanka, centrul Pinnawala Elephant Orphanage a fost înfiinţat în 1975 pentru a oferi îngrijiri elefanţilor sălbatici salvaţi, sau pentru a le fi tratate rănile, scrie Agerpres, care citează Reuters.

Un număr de circa 7.500 de elefanţi sălbatici trăiesc în Sri Lanka, ţară cu o populaţie de 22 de milioane de locuitori.

Recomandările redacției