Se apropie cu paşi mari ediția a 13-a a Trofeului Ilie Năstase la tenis, programat între 5-13 august, pe terenurile de la Activ. Slovaca Tereza Mihalikova (locul 460 WTA; 19 ani), fostă număr 4 mondial la junioare, este principala favorită.
Conform ITF, ceilalţi șapte capi de serie, în urma clasamentului WTA din momentul înscrierii, sunt: Nina Potocnik (Slovenia; 465 WTA), Cristina Ene (477), Bojana Marinkovic (Serbia; 594), Irina Fetecău (599), Ilona Ghio­roaie (647), Guadalupe Perez-Rojas (Argentina; 649) și Julia Stamatova (Bulgaria; 661). Tur­neul arădean cu premii în valoare de 15.000 de dolari va avea pe tablou principal (32 de jucătoare) și calificări (64) sportive din 25 de țări.
În deschiderea acestei competiții importante, sportul alb aduce și junioarele sub 18 ani în orașul nostru, în cadrul European Summer Cup. La eveniment participă emisare ale Bulgariei, Marii Britanii, Olandei, Poloniei, Portugaliei și României. Primele trei clasate se califică la turneul final, naționala ţării noastre contând pe Georgia Crăciun, Mihaela Mărculescu și Andreea Prisacariu. De remarcat că acestă competiţie a tenismenelor aflate în ultimul an de juniorat poposește pentru a șasea oară la rând în orașul nostru.

Recomandările redacției