Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII) în anul şcolar 2018-2019. Astfel, prima probă scrisă din cadrul EN VIII, Limba şi literatura română, va avea loc în data de 18 iunie 2019.

Calendarul mai arată că cea de-a doua probă scrisă (matematică) se va desfăşura în data de 20 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă – pentru elevii care au studiat această disciplină) este programată în data de 21 iunie, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei, conform Mediafax.

Potrivit sursei citate, afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestaţiilor, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afişarea rezultatelor finale. Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 3 – 7 iunie 2019. Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2018 – 2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 7 iunie 2019.

Ulterior afişării rezultatelor, în perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor complete opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeaşi procedură şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ. Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată vineri, 12 iulie 2019.

Recomandările redacției