Bacalaureatul din acest an a intrat în faza probelor scrise, candidaţii susţinând ieri examenul la Limba şi literatura română. Cum diriguitorii educaţiei naţionale tot fac experimente de 23 de ani, şi anul acesta a apărut o noutate absolută: subiecte diferite, în funcţie de profilul liceului, respectiv un subiect pentru liceele cu profil filologic, şi un alt subiect pentru celelalte profiluri.
Absolvenţii de licee cu profil filologic au trebuit să afle sinonime într-un text dat din romanul „Accidentul” al lui Mihail Sebastian şi să identifice prin două cuvinte genul literar în care se înscrie romanul, să realizeze un text argumentativ despre importanţa jurnalului în viaţa adolescentului şi să producă argumentele teoretice ale curentului literar numit simbolism.
Absolvenţii de la celelalte profile au avut de demonstrat cunoştinţele vocabular şi de gramatică analizând „la prima vedere un text din romanul „Scrinul negru” al lui George Călinescu, reliefarea importanţei alegerii modelelor de viaţă într-un text de maximum 300 de cuvinte şi redactarea unui eseu pe tema viziunii asupra lumii într-un text poetic din opera lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga.
Doi candidaţi care au fost prinşi în sala de examen cu telefoanele mobile au fost daţi afară, pentru tentativă de fraudare. Asta, deşi toţi absolvenţii au fost informaţi în repetate rânduri despre interdicţiile specifice examenului şi despre consecinţele încălcării acestora. Este vorba despre o absolventă a Liceului Tehnologic de Electronică şi Automatizări „Caius Iacob” şi un absolvent al Liceului cu program sportiv.
Examenul a fost şi uşor, şi greu…
Opiniile candidaţilor asupra dificultăţii subiectelor au fost, firesc, diferite, pentru unii fiind „floare la ureche”, pentru alţii „nişte prostii inventate de funcţionari pentru a-şi lua salariile grase de la minister”.
„Am avut emoţii, dar nu foarte mari, fiindcă am fost destul de bine pregătită. Nici nu se putea altfel, pasiunea mea fiind literatura iar visul meu fiind acela de a intra la facultatea de filologie. După mine, cred că voi avea punctaj foarte bun. E-adevărat că mai am emoţii deşi examenul a trecut, dar sunt convinsă că lucrarea mea este foarte bună. Nu am emoţii cu privire la rezultatul examenului, ci de moment de cotitură în viaţă: a fost frumos în şcoală, a fost frumos în liceu, dar de-acum începe viaţa cu problemele incomparabil mai mari”, a spus o absolventă de liceu imediat după ieşirea din sala de examen. La un alt liceu, un absolvent care părea extrem de furios a acceptat cu greu „să-şi verse of-ul”. „Nu credeam că o să avem aşa subiecte. E bătaie de joc. Ce-mi trebuie mie poezie sau gramatică? Eu nu vreau să merg la filologie şi la drept. Acolo nu-ţi trebuie poezii şi gramatică; acolo îţi trebuie cap. Pe noi nu ne-ntreabă nimeni nimic, niciodată. Ne dau subiecte din capul lor. Puţin le pasă că pe noi nu ne interesează ce-i interesează pe ei. Acum, cu nenorocitele astea de subiecte, cred că mi-am luat adio de la facultate până anul viitor, că pic examenul ăsta, sunt sigur”, a spus tânărul, apoi a dat un telefon scurt, a urcat la volanul maşinii şi-a dispărut în trafic. Dealtfel, am văzut mai mulţi tineri absolvenţi care au plecat de la examen la volanul unor maşini „făţoase”, însă nici un altul n-a vrut să-şi dezvăluie gândurile.
Din cei 3.551 de candidaţi înscrişi la această probă, aproximativ 900 au fost candidaţi care „au picat” examenul în anii anteriori, iar 81 nu s-au prezentat, între cei absenţi numărându-se însă şi olimpicii cărora lucrările câştigătoare de la olimpiade li s-au echivalat cu acest examen, deci sunt promovaţi.
Examenul a fost supravegheat şi în acest an cu camere de luat vederi. În plus, fiecare centru de examinare a avut instalată o linie telefonică „tel verde”, prin care s-au putut raporta sau reclama direct la minister nereguli constatate în timpul examenului. „Şi anul acesta examenul s-a desfăşurat cu camere de supraveghere atât în sălile de examen propriu-zise cât şi în sălile în care s-au deschis subiectele şi s-au multiplicat. Au fost instalate, de asemenea, linii «tel verde» prin care se puteau aduce la cunoştinţa ministerului nereguli sau se puteau face reclamaţii. Până la această oră, ministerul nu ne-a informat despre exis- tenţa vreunei astfel de sesizări sau reclamaţii”, a spus inspectorul şcolar Mariana Tocaciu, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.
Rezultatele examenului vor fi afişate public luni, 8 iulie, nu mai târziu de ora 12,00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12-16, urmând rezultatele contestaţiilor să fie afişate vineri, 12 iulie.
Astăzi, 141 de candidaţi, absolvenţi de alte etnii decât cea română, susţin examenul scris la limba maternă, respectiv 79 de candidaţi la Limba maghiară, 35 la Limba Germană şi 27 la Limba slovacă.

Actualitate 153
O femeie din Timișoara a fost arsă de vie de soțul ei. Acesta și-a recunoscut crima, după ce inițial declarase că soția s-a ars la grătar
citește mai mult »