Prima reacţie a martorilor în cazul Dărăbuţ: „Opriţi camerele”

2
431

darabutÎn numerele trecute ale ziarului nostru vă prezentam scandalul care a avut loc într-un local din municipiu în care au fost implicaţi un poliţist, Claudiu Dărăbuţ şi un poloist, Alex Băltean. În urma altercaţiei dintre cei doi, Băltean a căzut în faţa localului şi a fost internat în cele din urmă, în comă fiind, la spital la Timişoara. Pentru cele întâmplate, Claudiu Dărăbuţ, pe numele căruia există mai multe dosare penale, a fost arestat preventiv, fiind cercetat în acest caz pentru tentativă de omor.
Între timp au apărut în presă imagini luate cu ajutorul camerelor de filmat din local. Se vede foarte clar că Băltean a mers la masa ocupată de poliţist împreună cu un prieten, s-a aşezat lângă cel care avea să-l ia la bătaie şi a stat o vreme acolo. Unii martori susţin că nu ar fi avut un coportament tocmai adecvat. La un moment dat, poliţistul îl loveşte de două ori, cu palma se pare. Din informaţiile noastre, se pare că Dărăbuţ a procedat astfel şi pentru că poloistul i-a luat paharul şi ar fi băut din el. După ce a încasat primele două lovituri, Băltean a ieşit din sală, a intrat în altă încăpere, unde unul dintre comeseni a încercat să-l calmeze. A decis însă să se întoarcă, unde a fost lovit din nou de poliţist, de data aceasta cu pumnul. Sportivul a plecat atunci din local, dar a fost urmărit de Dărăbuţ, care la ieşire l-a lovit cu antebraţul şi l-a făcut să cadă, lovindu-se cu capul de asfalt.
Din informaţiile pe care le avem, imediat după începerea altercaţiei, martorii, inclusiv prietenul lui Băltean, au strigat să se oprească camerele, semn că se încerca muşamalizarea cazului. De altfel, la venirea ambulanţei, cei prezenţi ar fi spus echipajului că sportivul ar fi băut prea mult şi ar fi căzut. Cei care au anunţat poliţia despre incident au fost medicii de la spital, care au văzut cu ce au de-a face.

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la Vecinu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.