Pentru a curma veşnicele discuţii legate de tăierea unor arbori bătrâni, care pot pune în pericol viaţa oamenilor, Primăria s-a dotat cu un aparat care scanează copacii. Acesta arată vârsta copacului şi starea sa de „sănătate „. Costul aparatului, de ultimă generaţie, este de 28.000 de euro. În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Călin Bibarţ a precizat că inventarierea copacilor va începe în parcuri şi va dura o perioadă destul de lungă, scanarea unui arbore durând 2-3 ore. Aşa cum am putut constata la faţa locului, metoda de stabilire a „diagnosticului„ este una noninvazivă, spre deosebire de vechea procedură bazată pe extragerea unor probe prin intermediul unui burghiu. Mai precizăm că scanarea nu este suficientă pentru a decide tăierea unui arbore, fiind necesar în continuare avizul Gărzii de Mediu, numai că, acum, aceasta este o simplă formalitate, rezultatele scanării eliminând subiectivismul funcţionarului.

Recomandările redacției