pomi paginaMai mulţi pomi pe pe malul Mureşului au fost masacraţi de Primărie, pentru a face loc unei pasarele destinate pietonilor şi maşinilor de intervenţie. Oportunitatea construirii respectivei pasarele este pusă însă la îndoială, de societatea civilă şi de arădeni. De asemenea, oamenii susţin că autorităţile locale ar fi trebuit să protejeze spaţiul verde, nu să-l distrugă, pentru a face loc unei structuri care nu se încadrează în peisaj. Cu toate acestea, muncitorii angajaţi de Primărie s-au apucat serios de lucru. „Ceea ce face domnul Falcă este o barbarie. Amplasarea acelei pasarele nu se justifică din punct de vedere urbanistic, iar din punct de vedere financiar, cheltuielile sunt enorme. Din punct de vedere electoral, domnul Falcă a fost ales primar, dar dacă alegerile s-ar fi desfăşurat legal, în două tururi de scrutin, acest lucru nu s-ar mai fi întâmplat. Aşa că le urez drum bun pe acea pasarelă simpatizanţilor domnului primar, pentru că vor călca pe banii lor. La cât de tare a decăzut ştrandul în ultima vreme, nu poate fi decât o pasarelă oribilă, pentru un ştrand oribil”, a declarat Dan Artimon, vicepreşedinte al Consiliului Local Civic (CLC). Artimon a ţinut să precizeze că suprafaţa de spaţii verzi din Arad este mai mică decât normele europene, astfel încât nu i se pare normal că şi verdeaţa existentă este distrusă. „Pe măsură ce clica lui Falcă creşte, suprafaţa de spaţii verzi scade, direct proporţional”, a mai spus Artimon.
„Pasarela nu se încadrează în ţesutul urban”
La rândul său, arhitectul Alexandru Nagy Vizitiu, preşedintele Pro Urbe, la rândul său membru al CLC, susţine că pasarela dorită de primarul Gheorghe Falcă nu ar avea ce căuta acolo. „Pe vremea primarului Popa a existat o propunere coerentă, care s-ar fi încadrat în ţesutul urban. Urma să se facă o pasarelă în continuarea străzii Nicolae Grigorescu. Chiar strada respectivă a fost gândită în acel sens, dar este un demers pe care ar fi trebuit să îl înţeleagă primarul, care este inginer de drumuri şi poduri şi arhitecţii de acum. Cum pasarela nouă este gândită şi pentru maşinile de intervenţie, pe acolo ar fi cel mai scurt drum spre spital, când viaţa unui om depinde de câteva minute sau chiar de secunde”, susţine arhitectul. Alexandru Nagy Vi­zitiu afirmă că în situaţia în care nu se ţine cont de structura urbană existentă, pasarela nu poate decât să distrugă spaţiul verde sau să treacă prin clădiri. „Spaţiile verzi nu trebuie gândite ca o rezervă, atunci când vrei să construieşti ceva”, a mai spus preşedintele Pro Urbe.
Nici arădenii întâlniţi pe mal, nu văd cu ochi buni faptul că Primăria a dispus tăierea unor pomi. „Nu înţeleg de ce a trebuit să se taie pomii aceştia. La ce bun acest pod, când este unul la 200 de metri mai încolo”, susţine un bărbat. „Era altceva dacă se tăiau mai puţini pomi, de pe o porţiune mai mică, nu aşa cum au făcut ei”, afirmă Maria Mureşan. La rândul său, Valentin Groza, un alt locuitor al municipiului, crede că defrişările abia au început. „Sunt contrariat că Primăria distruge spaţiul verde. Astfel, oxigenul din oraş va avea de suferit. De asemenea, la o eventuală viitură, s-ar putea să apară probleme, pentru că rădăcinile pomilor ţin digul.  Nu înţeleg de ce pasarela respectivă este atât de importantă încât să se taie pomii. Pentru intervenţii, există un pod nu foarte departe de aici. Cred că ăsta e doar începutul, că se va distruge tot culoarul, iar frumuseţea parcului va fi distrusă”, a încheiat Groza.
Deşi am cerut un punct de vedere din partea Primăriei, acesta nu ne-a fost trimis până la închiderea ediţiei. În aceste condiţii, cerem Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Gărzii de Mediu să se autosesizeze, pentru a verifica dacă pomii au fost tăiaţi cu respectarea normelor legale.

  • muresanu spune:

    Evident ,,Varianta Popa,, a fost mai bine gîndită, mai coerentă.Varianta aleasă este monstruoasă şi penibilă.Ca arădean, sunt dezolat.Din păcate inevitabilul s-a produs! Faţa oraşului se urîţeşte în mod accentuat.Salvaţi Aradul!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției