Cresc amenzile pentru deteriorarea obiectelor de folosință comună aflate pe domeniul public!

Prin Legea 260 din 21 iulie 2022, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, s-a sporit gravitatea unor fapte, prin majorarea în mod corespunzător a cuantumului amenzilor aferente.
Astfel, imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini fără drept, prin orice mijloace, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună, constituie contravenție, majorându-se cuantumul amenzii de la intervalul 100-500 lei, cât era înainte, la 3.000 – 6.000 lei.
În același grad de gravitate se situează și deteriorarea obiectelor de folosință comună aflate în locuri publice (bănci, coșuri stradale, locuri de joacă, s.a.), contravențiile de acest fel sancționându-se cu amendă majorată, de asemenea, de la intervalul 100-500 lei la 3.000-6000 lei.
Ambele fapte sunt prevăzute cu sancțiune complementară de obligare a înlăturării de către contravenient a înscrierilor, însemnelor sau desenelor, precum și cu redarea stării inițiale a bunului deteriorat sau refacerea acestuia, în cel mult 15 zile calendaristice de la data la care sancțiunea devine executorie.
În cazul neîndeplinirii de cãtre autorul faptei a obligației stabilite, administrația publică locală reabilitează din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acțiune în regres împotriva contravenientului.
Modificarea legislativă intră în vigoare în 24 august 2022.

Recomandările redacției