isjPrimarul Gheorghe Falcă a anun­ţat, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea a pierdut finanţarea unui proiect care prevedea amenajarea unui centru pentru copii în oraş pentru că Inspectoratul Şcolar Jude­ţean nu a avizat eliberarea unei clădiri.
Conform primarului municipiului Arad, într-o clădire din cartierul Grădişte, unde a funcţionat, în urmă cu opt ani, o sală de sport, trebuia să fie amenajat Centrul de îngrijire de zi pentru copii „Arlechino”, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Primăria a propus IȘJ să renunţe la acea clădire, nefuncţională în prezent, în favoarea acestui centru. Însă, Inspectoratul a refuzat să predea clădirea, ceea ce a dus la ra­tarea finanţării proiectului. „Inspectorul general confirmă că este doar un simplu politruc. Domnul inspector ne arată că nu are res­pect pentru copii, că nu se gândeşte la copii. Eu numesc această decizie o răutate, pentru că ins­pectorul a spus că are ne­voie de acea clădire pentru acti­vităţi sportive, însă, acolo nu a fost realizată nicio acţiune de opt ani”, a precizat Gheorghe Falcă.
Primarul a mai spus că, zilele trecute, a primit de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale un document prin care se anunţă că proiectul va fi anulat.
Clădirea care trebuia să fie transformată în centru de îngrijire de zi pentru copii este într-un stadiu avan­sat de degradare. Centrul de îngrijire de zi pentru copii „Arlechino” a avut aprobată o finanţare de 80.000 de euro din fonduri europene, şi o cofinanţare de 9% din costul total al sub­proiectului, din partea municipalităţii.
IȘJ a remis un comunicat de presă, conform căruia în urma analizei, membrii Consiliului de Admi­nistraţie al IŞJ au decis, în unanimitate de voturi, să nu acorde avizul, nefiind de acord cu schimbarea destinaţiei imobilului. În justificarea respingerii solicitării Primăriei Arad, s-a precizat că, „schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi uni­tă­ţilor de învăţământ preuniversitar de stat se poate face de către autorităţile administraţiei publice locale, numai cu avizul conform al Ministerului Educaţiei; în caz contrar, actele de schimbare a destinaţiei bazei materiale sunt nule de drept, iar fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale”.
(Ş.M.)

Recomandările redacției