Direcţia Venituri – Serviciul Urmărire Venituri din cadrul Primăriei Arad organizează în 15 şi 16 octombrie mai multe licitaţii. Astfel, în data de 15 octombrie vor avea loc două licitaţii, una la ora 10 şi una la ora 14. În primul caz este vorba despre vânzarea bunului imobil care aparţine SC CEFIN LOGISTIC PARK Arad SRL, situat pe strada Ogorului, Zona Industrială Sud. Imobilul este compus din teren intravilan şi are o suprafaţă (împreună cu terenul aferent) de 44.500 metri pătraţi. Preţul de pornire este de 935.137,00 lei fără TVA. Tot în data de 15 octombrie, de la ora 14, are loc licitaţia pentru vânzarea bunului imobil aparţinând SC WEST CARGO SRL, de pe strada Tribunul Corcheş nr. 39. Imobilul este compus din teren intravilan cu spaţiu comercial şi birouri. Suprafaţa lui împreună cu terenul aferent este de 1.565 metri pătraţi. Preţul de pornire al licitaţie este de 701.790,00 lei fără TVA. În data de 16 octombrie, de la ora 10, va avea loc licitaţia publică pentru vânzarea bunului imobil proprietate a debitoarei Sindicatul Solar Arad,  situat pe strada Vrancei (Micălaca). Imobilul este compus din teren intravilan. Su­prafaţa lui împreună cu terenul aferent este de 486 metri pătraţi, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 78.593,00 lei fără TVA. Este vorba despre terenul de lângă hala Pieţei Soarelui. Toate imobilele despre care vorbim au fost indisponibilizate prin procese verbale de sechestru.
(C.U.)

Recomandările redacției