FeiesFiind început de an, fiecare administrație locală – atât cele de orașe cât și cele de comune – încă lucrează la fundamentarea bugetului. În această idee am dorit să aflăm dacă edilii arădeni au făcut unele modificări vizavi de cuantumul taxelor și impozitelor locale pe care urmează să le achite contribuabilii în 2015 precum și alte probleme legate de acest subiect… „fierbinte“ al perioadei.
Taxele rămân „înghețate“
Primarul orașului Chișineu-Criș, Gheorghe Burdan ne-a răspuns tranșant că vor fi aceleași taxe și impozite de anul trecut „le-am înghețat la nivelul anului precedent, cu excepția unor măriri datorate unor eventuale stipulări ale Codului Fiscal, evident“.
Și la Nădlac se vor plăti aceleași impozite ca anul trecut, ne-a asigurat primarul Vasile Ciceac deși tot el a completat că anul acesta va fi un an „complicat“ fiind multe lucrări pe rol. Se va aplica și reducerea pentru cei care le vor achita integral până la finele lunii martie.
Edilul din Pecica, Petru Antal confirmă și el că „nu s-a modificat nimic; vor fi la același nivel de anul trecut“.
Nici la Ineu localnicii nu vor avea surprize: „și în 2015 se vor plăti aceleași impozite ca în 2014“ ne spunea primarul Călin Abrudan.
Aceleași taxe de 10 ani
Primarul orașului Sebiș, Gheorghe Feieș ne-a asigurat, de asemenea, că taxele rămân neschimbate, cum sunt de 10 ani dar… a completat cu unele observații de ordin larg, știut fiind că el este și președintele Ligii Aleșilor Locali din Județul Arad iar printre multele realizări ale sale se numără și frumosul și modernul sediu al Primăriei orașului Sebiș.
„De 10 ani am păstrat aceleași taxe și impozite locale în orașul Sebiș, pentru că așa am considerat normal, având în vedere situația generală.
Dar… nu pot să nu observ – în lumina experienței și pregătirii mele în domeniul administrativ – că anumite legi, anumite ordonanțe de guvern și numeroase amendamente sunt în dauna administrațiilor locale, nefiind stimulative pentru cei ce muncesc și pentru cei ce se zbat să dezvolte economic și social comunitățile locale.
Un prim-exemplu în susținerea afirmațiilor mele este Legea Insolvenței care a permis ca mulți patroni să-și decapitalizeze total vechea firmă și să facă o nouă firmă – asta după ce pe vechea firmă s-au acumulat datorii și restanțe de plată foarte-foarte mari, inclusiv impozite locale, imposibil de recuperat de cei păgubiți.
Un al doilea exemplu este HG din 2013 cu privire la inventarierea terenurilor agricole din extravilan (HG 401/2013 cu nor­me de aplicare a Legii 165/2013 – n.red.), act normativ care a oprit eforturile de dezvoltare a localităților prin oprirea vânzării terenurilor din proprietatea privată a comunităților locale. Aceasta deoarece HG în cauză interzice orice înstrăinare până la finalizarea inventarierii – care se derulează de peste un an și jumătate și nu e gata, termenul fiind decalat. S-au pierdut în această perioadă oportunități mari de investiții. Această HG (ca și o serie de alte HG și OUG emise) încalcă Constituția României cu privire la dreptul de a dispune de proprietate. Pierderile înregistrate datorită acestor acte normative sunt impresionante și… abia încep să se vadă efectele lor.
Vizavi de aceste acte normative și legislative, în prezent, în România sunt mii de procese pe rol, între Prefecturi și administrațiile locale – procese care produc stres, care consumă energii și foarte mulți bani, creează situații favorizante apariției comenzilor politice – atmoferă care se răsfrânge extrem de negativ asupra comunităților locale.
Mai mult, la elaborarea Bugetului pe 2015 apar alte pro­bleme: se stipulează că vor primi bani în completare de la Guvern comunele care au sub 1,5 milioane lei venituri proprii la bugetul local. Astfel, cele care au făcut eforturi deosebite pentru a se dezvolta nu vor primi bani iar ceilalți… Județul Arad care este dezvoltat nu va primi bani, cu excepția unor administrații de comune iar altele, cum e județul Mehedinți, de exemplu, va primi foarte mulți bani de la Guvern“ ne spunea primarul orașului Sebiș, președintele Ligii Aleșilor Locali din Județul Arad, doctor economist Gheorghe Feieș.
Aceleași taxe și la comune
Dacă la orașe edilii locali nu au considerat oportun să mărească „dările“ și primarii comunelor arădene s-au încadrat pe aceeași… linie. Câțiva dintre dânșii ne-a și spus-o tranșant, cu motivările de rigoare.
Primarul Ioan Guțu, din Birchiș, ne-a spus că „nici nu se gândește s-o facă, și așa oamenii se zbat să ajungă la liman. Apoi, în zo­nele de pe Valea Mureșului pământurile nu au aceleași calități ca în restul județului, deci și producțiile agricole sunt mai modeste. Invit totuși pe consătenii mei să achite impozitele până  în martie, când se aplică reducerea“.
Aceleași impozite se vor plăti și în comuna Chisindia, ne asigură primarul Ionel Pașca „nu mai ai cum să le crești, deși de bani e nevoie mereu; sunt deja la un nivel… rezonabil față de câștigul oamenilor. Lucrăm acum la fundamentarea bugetului pe anul acesta“.
Primul edil de la Bocsig, Ioan Ciul ne spunea și el că „deocamdată nu e cazul să procedăm la măriri; ne așteptăm însă ca localnicii să le plătească la timp, să nu avem restanțe, mai ales că aplicăm și noi o reducere substanțială la plata lor integrală până în martie“.
Nici edilul din Seleuș, Cristian Branc nu a considerat oportună mărirea taxelor și impozitelor locale, deși el fiind economist ne-am fi așteptat să „umble“ puțin la cifre.
Aceeași situație va fi și la Olari, edilul Ștefan Muscă precizând că a rămas pe „cuantumul anului 2014 acolo unde se poate și dacă nu apar alte modificări de Cod Fiscal“.
Nici bătanul Ion Micurescu nu dorește să majoreze nimic. „Ră­mânem pe cifrele lui 2014, nici indexări nu mai sunt, acestea se fac din trei în trei ani“.

Recomandările redacției