Primarii de comune vor dezbate în adunarea A.Co.R. și modul alocării banilor

0
474

stoianNemulțumirile create de metoda prin care se vor aloca banii anul acesta vor fi discutate de către primarii de comune ce vor participa la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (A.Co.R.) și a Consiliului Director. Ședința va avea loc în perioada 15-18 februarie, la București iar pe lângă problemele referitoare la activitatea curentă, un punct fierbinte pe ordinea de zi va fi situația nou-creată datorită modului în care Guvernul a hotărât să distribuie banii acestui an.

„Este total nedrept să se… «plafoneze» în acest fel alocările de fonduri de la Guvern. Va rezulta aspectul că primarii care s-au zbătut și au reușit atragerea de fonduri suplimentare care au dus la dezvoltarea comunităților respective vor fi «premiați» – adică sancționați, de fapt, prin… nealocare de bani; iar cei care nu au inițiat nici un demers vor… primi bani în exces! O atitudine contraproductivă și nerealistă: nu se poate aplica un astfel de șablon defectuos în administrația publică locală, trebuie găsită o alternativă“ ne spunea primărița comunei Semlac, Letiția Stoian care este și membru – din partea Regiunii de Dezvoltare Vest – în Colegiul Director al Asociației Comunelor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.