vinga trotuare

Chiar dacă suntem abia la mijloc de toamnă și vremea a fost până acum mai degrabă de mijloc de vară, primăriile din județ se pregătesc să întâmpine iarna. Facem referire aici nu la pregătirile obișnuite, ce au devenit o rutină, ci la cele legate de numeroasele lucrări aflate în diferite faze de execuție dar și la unele proiecte ce urmează a fi depuse la Grupul de Acțiune Locală (GAL) pentru a primi finanțare.

* La Șagu, de exemplu – o comună mare a județului Arad, compusă din cinci sate: Șagu (reședința comunei), Cruceni, Firiteaz, Fiscut și Hunedoara Timișană – primărița Emilia Brăneț ne spunea zilele trecute: „tocmai am finalizat un proiect european finanțat prin GAL și lucrăm la al doilea, ce are ca obiect asfaltarea a două străzi – circa un kilometru, la Fiscut. Mai avem de finalizat și Capela mortuară din Șagu, dar din fonduri locale. Pentru proiectele pe bani europeni noi colaborăm cu GAL Lunca Mureșului de Jos“.

* Aceleași preocupări sunt și la Zădăreni, o comună ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare și modernizare deosebite, inclusiv satul aparținător: Bodrogu Nou. Primărița Doina Petri ne enumera câteva din lucrările aflate în curs de finisare în această perioadă. „Printre altele am finalizat câtva capete de drumuri, ce se intersectaru cu străzi deja asfaltate, în total circa 1,5 km, apoi suntem în faze de finalizare a lucrărilor la baza sportivă: interioarele vestiarelor, montarea covorului sintetic, a scaunelor pe scheletul tribunei precum și alte câteva lucrări condsiderate de noi… mărunte. De asemenea am depus un nou proiect pentru trotuare, lucrare ce va realizată anul viitor“.

*Și în comuna Șeitin, administrația a făcut eforturi deosebite să încheie lucrările pe șantierele în aer liber. „Nu de mult am finalizat un kilometru de trotuare în centru, pe ambele părți ale drumului, cu finanțare UE. Am finalizat reabilitări exterioare la localurile Școlii, Grădiniței; la Școala cu clasele V-VIII le-am încheiat chiar în prag de an școlar: acoperiș nou, termoizolare internă, parțial geamuri termopan plus zugrăvitul și reparațiile curente. Am pietruit și reparat, ca în fiecare an, toate drumurile neasfaltate. La unele finalizări mai lucrăm dar sunt în spații interioare“ ne spunea și Mircea Totorean, primarul din Șeitin.

*Preocupări de aceeași factură sunt și la Vinga, comună ce are în componeță și satele Mailat și Mănăștur. Primarul Ioan Negrei ne descria lapidar agenda acestei toamne. „După ce am reușit finalizarea unor trotuare în zone ce impuneau existența lor și a capelei mortuare, ne-am axat iar pe drumuri și am trecut la asfaltarea unor străzi din Vinga – totalizând circa 2,2 km. Avem speranțe ca ele să fie gata încă  în săptămâna viitoare; oricum sigur  înaintea intrării în iarnă“ aprecia primul edil din Vinga.

Recomandările redacției