Edilii și reprezentanții mai multor administrații de localități din județ au fost informați în ceea ce privește demersurile de extindere a magistralei de gaz. Informațiile au fost prezentate în cadrul unei dezbateri organizate la Prefectura Arad. Dezbaterea s-a desfășurat la inițiativa senatorului PSD de Arad, Mihai Fifor și a parlamentarilor PSD de Arad, deputaţii Dorel Căprar, Adrian Todor şi Florin Tripa.
Potențialilor beneficiari din localitățile Bocsig, Beliu, Cărand, Sebiș, Bârsa, Buteni, Moneasa, Dezna, Ignești , Chisindia,  Almaș, Dieci, Gurahonț, Vârfurile, Hălmagiu, Hălmăgel, Brazii, Craiva, Hașmaș, Ghioroc, Covăsânț, Lipova, Șagu, Conop, Bârzava, Vărădia de Mureș, Săvârșin, Petriș, Ususău, Bata, Birchiș, Zăbrani, Felnac, Și­cula, Archiș și Zărand le-au fost puse la dispoziție detalii cu privire la demersurile necesare extinderii magistralei de gaz de dr. ing. Alexandru Ionel, directorul pe Arad al Societății Naționale de Transport de Gaze Naturale „Trans­gaz” S.A. Mediaș.
Tema extinderii rețelei de gaz a suscitat un interes deosebit în rândul reprezentanților primăriilor din localitățile prezente, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o facilitate intens solicitată de locuitorii județului, introducerea gazului constituind una dintre prioritățile importante ale edililor locali.
(S.S)

Recomandările redacției