Primarul Attila Papp din Iratoșu se declară omul faptelor, nu numai al vorbelor

0
460

primar Papp

În ultimii ani, în comuna Iratoșu se înregistrează o anume dezvoltare, mai ales în ceea ce privește aspectele de tip utilitar. Comuna are trei sate: Iratoșu, Variașu Mare și Variașu Mic.

Primarul Attila Papp, cu care am discutat recent, aflat la primul său mandat, ne-a precizat însă modest: „realizările înregistrate în comună de la alegerea mea nu sunt numai ale mele, sunt ale întregii echipe: primar, viceprimar, consilieri locali, colectivul Primărie; toți au fost lângă mine și am reușit acest progres. Toate aceste aspecte așa-zis mărunte, adunate de la fiecare au ajuns… lucruri mari; numai în colectiv, prin colegialitate și bună-credință se poate realiza aceasta“.

Drumurile și tractorul

Și la Iratoșu prioritare au fost drumurile. „Modernizarea infrastructurii în toate satele comunei a fost prima pe listă. În primul an pe toate străzile s-a făcut o nivelare serioasă după care am pus pietriș; an de an am completat unde a fost cazul. Străzile au fost astfel pregătite și pentru o viitoare asfaltare ce va fi cu bani europeni, printr-un proiect pe care-l vom depune când sesiunea se va deschide; vorbim de ediția 2014-2020. Am achiziționat în primul an din bugetul local un tractor multifuncțional cu dotări. Cu acesta și prin munca celor cu ajutor social am făcut deja multe lucrări, realizând o mare economie“.

Tinerii și sportul

Dorind să sprijine tinerii fotbaliști ai comunei, edilul a modernizat Baza sportivă. „Deși acum pare ceva normal, modernizarea vestiarelor – pentru gazde, oaspeți și arbitri –   și a băncilor rezervelor a fost necesară; ne era rușine de cum arătau vechile vestiare. Am considerat că atât pentru tinerii sportivi cât și pentru spectatori, sportul este o bună ocazie de a petrece împreună, în mod plăcut, timpul liber. Am tras și curentul electric, am asigurat și posibilitatea udării gazonului și am realizat și împrejmuirea întregii Baze“.

Clubul pensionarilor și Biblioteca

Nu au fost uitați nici vârstnicii. „Am sprijinit înființarea Clubului pensionarilor și i-am acordat și un spațiu modern, în incinta Căminului Cultural – al cărui acoperiș l-am refăcut iar curtea am pavat-o cu dale; aici am dat spațiu și Bibliotecii. Considerăm că socializarea tuturor categoriilor sociale este foarte importantă dar trebuie asigurate și minime condiții“.

Trotuarele și stația de autobuz

Centrul comunei e un șantier. Motivul: realizarea trotuarelor. „În trei săptămâni, maxin, vom finaliza trotuarele. O parte le-am făcut cu bani proprii, o parte cu finanțare UE, printr-un proiect pe GAL. Avem și o nouă stație de autobuz, mai mare și în alt loc, cu un spațiu mare acoperit cu pavele. Trebuie asigurate condiții bune și pentru pietoni“ .

Reparații strict necesare

Multe eforturi și bani s-au depus și la reparațiile unor imobile din zestrea Primăriei. „Alături de locațiile școlilor, avem și alte imobile în inventar; unele au acoperișuri stricate și pentru a nu se distruge am hotărât să le reparăm. Ele sunt închiriate unor investitori care asigură unele servicii necesare: farmacie, notariat dar și școala din Variașu Mic. Avem și o nouă arhivă în Primărie, pentru stocarea multelor documente oficiale: este vorba de trei încăperi reabilitate conform cerințelor actuale“.

Învățământ – cultură – spiritualitate

„Am sprijinit cât s-a putut activitatea culturală în comună; anual, am sprijinit financiar comunitățile religioase ale comunei, în funcție de numărul credincioșilor care le frecventează. Ne bucurăm că avem copii în comună, așa că preventiv, am achiziționat un imobil din vecinătatea Școlii, pentru o eventuală extindere. Cât privește utilitățile, cum ar fi canalizarea, precizăm că motive independente de voința noastră ne-au obligat să amânăm finalizarea unor lucrări dar avem speranțe că anul acesta așteptarea noastră va lua sfârșit“ a încheiat primarul Attila Papp prezentarea pe scurt a activității echipei sale în timpul scurs din acest prim mandat al său.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.