Primarul comunei Zăbrani, Marian Toader, a fost condamnat astăzi, la o pedeapsă cu închisoarea, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

Marian Toader a fost condamnat la 4 ani de închisoare.  El a fost achitat pentru infracțiunea de grup infracțional organizat, însă a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu și la 3 ani de închisoare pentru spălare de bani.  „Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă. Inculpatul execută pedepsa rezultantă de 4 ani inchisoare”, se arată în soluția Tribunalului Arad.

Alături de Toader, au mai fost condamnați la pedepse cu închisoarea mai mulți oameni de afaceri.

„Condamnă pe inculpatul POPA RADU-VIOREL, la: – 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prezentare documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene. (…) – 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată. În temeiul art 8 din Legea 241/2005 condamnă pe acelaşi inculpat la: -3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu rea-credinţă a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor in scopul obţinerii fără drept a rambursarii de TVA. (…) Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani. Inculpatul va executa pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare. (…)

Achită pe inculpatul POP VALER de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii constituirea grup infracţional organizat. (…) Condamnă pe inculpatul POP VALER la: – 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de prezentare documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene. (…) – 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă. Inculpatul va executa pedeapsă principală rezultantă de 4 ani închisoare.

Condamnă pe inculpatul CÎRJA JEAN,la: – 3 ani închisoare pentru complicitatea la săvârşirea infracţiunii de prezentare documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene. (…) 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă. Inculpatul va executa pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

Condamnă inculpatul FAUR SIMON-PETRU, la : – 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de prezentare documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene”, se arată în soluția pe scurt a instanței. Hotărârea Tribunalului Arad este cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Procurori din cadrul DNA Timișoara au făcut percheziții într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la nu mai puțin de 3 milioane de euro. Una dintre locațiile vizate era primăria din Zăbrani, unde edil-șef Marian Toader, era vizat de anchetă alături de omul de afaceri Valer Pop. Investigaţiile au vizat modul în care a fost implemantat un proiect pe fonduri europene, care prevedea crearea unei plantaţii de viţă de vie printr-un parteneriat public – privat.

Cei de la DNA au adunat probe din care reieșea că s-au fraudat condiţiile de acordare a banilor, prin folosirea de documente false. Oamenii de afaceri nu ar fi respectat condițiile prevăzute în proiectul pe bani europeni şi, în plus, au implicat o firmă cu care ar fi fraudat fondurile UE.

Drept recompensă pentru această afacere, primarul din Zăbrani, Marian Toader, urma să primească 50 de hectare de teren cultivat cu viţă-de-vie, potrivit anchetatorilor. Oamenii de afaceri şi primarul din Zăbrani au fost cercetaţi de către procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional orgaizat, evaziune fiscală şi fraudare de fonduri europene.

Recomandările redacției