Primarul din Păuliș, confirmat cu COVID-19

0
498

Primarul comunei Păuliș, Ioan Turcin, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus și este internat la spitalul TBC din cartierul Grădiște.

Ieri, 26 august 2020, am fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Conform protocolului medical, m-am internat in spital 48 de ore pentru evaluare stării mele de sanatate, urmând sa intru în carantină pentru 14 zile.

Am luat decizia să mă autoizolez inca de sambata 22.08.2020, având în vedere că, din nefericire, vineri seara, fiica mea, a fost testată pozitiv de maternitatea unde urma să nască. În aceste momente toate gândurile mele merg către ea si viitorul nepoțel.

Am fost mereu conștient că a fi un primar activ și implicat în aceste vremuri, poate aduce și un risc de a contacta acest virus, însă am căutat permanent să mă protejez cât am putut de bine. Din păcate familia mea este astăzi afectată si tot ce îmi doresc este să găsim cu toții puterea să trecem cu bine peste aceasta grea incercare.

Îi rog pe toți cei care au intrat în contact cu mine în ultimele zile să-și monitorizeze atent starea de sanatate si la cele mai mici suspiciuni sa ia legatura cu medicul de familie”, a scris Ioan Turcin, pe pagina sa de Facebook.

La mijlocul lunii iulie, localitatea Sâmbăteni, din comuna Păuliș, a ajuns un focar de Covid-19.  Consiliul Județean Arad a solicitat administrației comunei, comandanților Poliției și Jandarmeriei Arad, să ia măsurile necesare pentru izolarea focarului și prevenirea răspândirii bolii. 

În urma ședinței de la Consiliul Judetean, directorul DSP Arad, Horia Timiș, împreună cu alți specialiști din DSP, s-au deplasat în cursul aceleiași zile la Păuliș pentru verificarea în teren a situației. Concluzia a fost că nici măcar în Primăria Păuliș nu s-au luat toate măsurile corespunzătoare pentru prevenirea bolii. 

Pentru prevenirea răspândirii bolii, conducerea Direcției de Sănătate Publică Arad a recomandat bisericilor din comuna Păuliș să suspende activitățile cu caracter religios timp de o lună, iar primarului Ioan Turcin i s-a recomandat ca, prin autoritatea cu care a fost investit în calitate de primar, să convingă pacienții pozitivi să revină în spital.

„De ce nu ați anunțat autoritățile locale din timp că o persoană din comuna noastră are acest virus, ca cetățenii să-și poată lua măsurile necesare? Îi solicit public lui Cionca să prezinte public măsurile pe care le-a dispus alături de Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru ca acest virus să nu se răspândească în Sâmbăteni și Păuliș. Fiți responsabil, domnule Cionca, lăsați politica deoparte”, a spus, la vremea respectivă, primarul Ioan Turcin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.