Așezată la mică distanță de municipiul Arad, comuna Șofronea a traversat, mai ales în ultimii ani, o modernizare constantă. Și cu toate acestea, împreună cu satul aparținător Sânpaul, comuna a reușită să rămână o neprețuită oază cu atmosferă patriarhală, în contrast cu viața trepidantă a municipiului din vecinătate.

Drumurile vor fi ca la oraș
Aflat la… al cincilea mandat, primarul Ioan Băbău – ca om de-al locului – a făcut eforturi deosebite ca întreaga comună să aibă parte de aceeași dezvoltare; deși în ceea ce privește fondurile pri­mite nu s-a numărat printre „răsfățați“, dimpotrivă.
„Infrastructura a rămas me­reu o… prioritate iar acest obiectiv abia acum se apropie de finalizare și în curând drumurile noastre vor fi ca la oraș; însă obiective precum așeză­mintele educative – Școlile, Căminul Cultural, Parcurile – au fost mereu sprijinite… cu prioritate“ – ne spunea edilul, subliniind doar câteva din multele obiective realizate ori modernizate.
„Doamnelor li se cuvine un spațiu pentru fitness“
Trebuie evidențiat însă un alt obiectiv aparte, realizat pentru a răspunde unor cerințe menționate expres și care a prins contur anul trecut. „Realizarea unei originale zone de agrement – numi­tă chiar așa: «Zonă de agre­ment», se numără printre obiectivele mele de suflet; odată pentru că a fost inițiativa mea, și apoi  pentru că a fost realizată într-o zonă considerată inutilă, fiind «recuperată» aproape pe gratis (noi profitând de escavațiile de la calea ferată!). În al doilea rând pentru că a fost realizată cu dedicație: pentru copii și tineret – în general și… pentru doamnele și domnișoarele din comună – prin construirea parcului (pentru socializare și relaxare) și mai ales prin înfiin- țarea unei… săli de fitness în incinta Clubului – în special. Am vrut să le oferim această posibilitate celor ce doresc să facă mișcare în mod organizat… la ele în comună!“ mărturisea primarul.
Ca o motivație a acestei cu totul originale și frumoase inițiative, edilul a subliniat. „Deși la noi atitudinea e mai… tradiționalistă, se impunea o atenție specială pentru concetățenele noastre și pentru tineri iar acest obiectiv răspunde acestor cerințe. Apropierea de oraș și faptul că mulți tineri au rămas să locuiască aici deși au joburi la oraș a adus un suflu nou și în această direcție: a diversificării modului de petrecere a timpului liber. Prin acest obiectiv am venit în întâmpi­narea acestor noi cerințe“.
Obiective de primăvară
Imediat ce se desprimăvărează, primarul a precizat că vor demara lucrările de finalizare a amenajării parcului din Zona de agrement. „Am alocat bani din bugetul local pentru finali­za­rea parcului și va fi montat și mobilierul achiziționat încă din 2015.
Nu vom ignora, firește, nici întreținerea parcului modern din fața Primăriei, unde e și Biserica Ortodoxă. Aici se țin vara sărbătorile câmpenești – dar și serbările copiilor, ori alte spectacole fiind construită o scenă acoperită – și unde tot mai mulți localnici însoțiți de copii vin zi de zi să se relaxeze. În acest an avem în plan să asfaltăm strada unde este intrarea în Biserică. Avem un proiect prin PNDL cu derulare multianuală, până în 2018, ce include mai multe străzi rămase nemodernizate“ – a adăugat edilul.
În încheierea întâlnirii noastre, primarul Ioan Băbău a adăugat zâmbind: „…și pentru că suntem în prag de Mărțișor, doresc să adresez, în avans, tuturor doamnelor și domni­șoarelor cele mai sincere urări de bine și de sănătate și tradiționalul «La mulți ani!»“.

Recomandările redacției