Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a susţinut vineri, 12 ianuarie 2018, o conferinţă de presă. Fiind prima întâlnire cu jurnaliştii din acest an, edilul a ţinut să facă publică activitatea Consiliului Local Municipal în 2017.
Anul trecut, nu mai puţin de 520 de hotârâri au fost adoptate în cadrul celor 33 de şedinţe de Consiliul Local  Municipal: 12 ordinare şi 21 extraordinare.
Cu toate acestea nu toate actele normative adoptate în 2017 au reuşit să întrunească unanimitatea de voturi, consilierii PSD-ALDE fie abţinându-se de la vot, fie acordându-le unul negativ. Este şi cazul proiectelor de ho­tărâre privind patrimoniul. Mai bine de 20% din ele „nu i-au convins” pe consilierii grupului amintit.
„Cei de la PSD-ALDE au fost împotrivă ca noi să modernizăm școlile, au fost împotrivă ca noi să primim o suprafață de teren de la Guvernul României. Au fost împotrivă să primim blocurile ANL din ­proprietatea statului în proprietatea municipiului Arad, au fost împotrivă să trimitem ierarhic sprijin către cetățenii care au nevoie de locuințe sociale și voi continua acest raport prin a prezenta modul în care au votat cei de la PSD-ALDE față de sistemul de educație, față de sistemul de sănătate, față de investițiile municipiului Arad.  Putem constata că în toate punctele importante ale consiliului local, cei de la ALDE și PSD au fost împotrivă, confirmând de fapt strategia lor de a nu aduce nici un ban de la București, de a nu aduce nici o investiție de la București și de a bloca și investițiile pe care noi trebuie să le realizăm în municipiul Arad. Mai mult de atât, v-am prezentat în confe­rință faptul că cei de la PSD au votat împotrivă ca Aradul să primească 16 milioane de euro în bugetul local, lucru care se va vedea în proiectul de buget pe care o să-l avem pentru 2018”, a declarat Gheorghe Falcă.         (G.C.)

Recomandările redacției