Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a anunţat, marţi, în plenul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal că va propune retragerea concesiunii SC Corleone SRL la Ştrandul Neptun, după ce o sentinţă judecătorească oţinută în instanţă de această firmă permite intrarea, fără plată, în baza de agrement.
„În data de 11 aprilie am primit o somație prin care ni se solicita să aplicăm o hotărâre judecătorească. Această hotărâre prevedea ca accesul în cea mai mare zonă concesionată să fie asigurat. Deși accesul există, ieri (n.r. luni), o persoană fizică și doi polițiști au mutat zona de încasare de la ștrand. Cu poliția în spate s-a acaparat o bucată din ștrand, deși executorul se referea la accesul în proprietate, nu în ștrand. Așadar, cineva a ieșit din ștrand, deși a câștigat concesiunea în interiorul lui. L-am sunat pe comandantul IPJ, pentru a-i cere informații, iar în următoarele 40 de minute concesionarul a intrat peste viceprimarul Bognar și domnul Ignat de la Patrimoniu, spunând că Primăria e interesată de problemele sale. Cineva are un interes la ștrand, unde acum se poate intra gratis, prin parcare, iar alții plătesc. Ora adevărului a venit! Dumneavoastră, consilierii, aveți obligația de a retrage această concesiune. Consiliul Local trebuie să solicite rezilierea contractului de concesiune. Chiar dacă funcționarilor din Primărie le e teamă de plângeri penale, legea e de partea noastră”, a susținut primarul Gheorghe Falcă.
Edilul şef a mai semnalat faptul că „acel concesionar” nu și-ar fi plătit o serie de datorii către Primărie, între care nici taxa pe terenul concesionat, fapt semnalat în raportul Curţii de Conturi pe anul 2013.
De asemenea, primarul a mai explicat faptul că, din cauza aplicării acelei sentinţe judecătoreşte se crează posibilitatea ca intrarea la ştrand de pe Podul Decebal să nu poată fi taxată.
„Există acces către toţi concesionarii. Ce vor spune însă ceilalţi când vor vedea că la o concesiune oricine poate intra pe gratis iar la ei se plăteşte? Ce tratament e acesta? Pentru că de acum putem intra pe ştrand pe gratis prin acea parcare, iar pe intrarea de la pontoane trebuie să plătim, pentru că instanţa nu a anulat taxarea”, a explicat primarul.
În cadrul şedinţei de marţi primarul a mai prezentat consilierilor locali investiţiile care s-au realizat la Ştrandul Neptun şi programul zilei de 1 Mai la baza de agrement.
Celelalte 17 proiecte de pe ordinea de zi au fost votate de consilierii locali.

Recomandările redacției