Iosif Retter primar IMG_1761 IMG_1765 IMG_1754 IMG_1752În toate întâlnirile pe care le-am avut cu primarul orașului Pâncota, Iosif Retter, unul din subiectele abordate afost acela al realizărilor deosebite din oraș. Cu toate aceste realizări, primarul Iosif Retter nu a încetat să ne precizeze cu mândrie nedisimu-lată –  pe bună dreptate, că deși s-au făcut eforturi financiare deosebite orașul nu are datorii.
„Nu avem datorii la nimeni: nici un leu; ne-am întins cât ne-a fost plapuma și mi se pare normal acest lucru, deși avem câteva realizări cu totul deosebite“ a subliniat primul edil al orașului.
Deși la momentul documentării era zi liberă, fiind sâmbătă, atât primarul Iosif Retter cât și administratorul Primăriei, Monel Pâncotan erau în oraș, respectiv prin piață, discutând cu oamenii.
Discuția a alunecat firește spre lucrările ce se vor face și la Piața Agroalimentară. „Am terminat docu­- mentația tehnică pentru Piața Agroalimentară iar în următoarea perioadă va fi scoasă la licitație execuția unor lucrări de modernizare. Ne dorim să fie o piață modernă, având în vedere că piața din Pâncota este cea mai mare piață de profil din județul nostru, ea fiind frecventată de comercianți din tot județul Arad dar și din județele vecine, Timiș și Bihor“ a spus primarul.
Îndreptându-ne spre sediul Primăriei, edilul din Pâncota a remarcat pe bun-drept eleganța noii Primării. „Mă mândresc sincer cu acest obiectiv: pot spune că am cel mai frumos sediu de Primărie din Ardeal – iar oamenii apreciază eforturile făcute – și mă bucur că acest lucru s-a realizat sub mandatul meu“ a spus el.
În ceea ce privește proiectele viitoare, mai precis pe cele din primul semestru edilul a subliniat că alături de el, administratorul Monel Pâncotan cunoaște bine toată situația inclusiv cea de perspectivă, respectiv pentru semestrul al doilea. „Pot să vă spun că primul semestru a fost bun. Am executat lucrări la Școala din Măderat, am finalizat lucrările la Remiza PSI Măderat, am amenajat curtea Școlii cu clasele I-IV și terenul asfaltat de sport.
Stadionul – care are 1.500 de locuri, clădirea vestiarelor, sistemul de udat al terenului de sport, amenajări curente cerute de FRF pentru Liga a II-a. Am realizat lucrările la vestiar și la terenul sintetic. Am început lucrările la canalizarea din Cucă iar în perioada următoare vom începe și la străzile unde nu avem canalizare. Deci nu am stat cu mâinile-n sân, cum se zice. Lucrărm în continuare la placarea șanțurilor cu dale din beton, pe străzile Câmpiei, Barbu Lăutaru, Soarelui, Decebal și Traian.
Cu satisfacție vreau să vă spun, de asemenea, că am preluat clădirea în care a fost Administrația Financiară în Pâncota. Am luat această locație deoarece aici vrem să facem o minipoliclinică ce va găzdui câteva cabinete de diferite specialități dar și un cabinet de ambulatoriu. Este un proiect mai vechi al meu și acum vreau să-l materializăm“ a spus în finalul întâlnirii primarul Iosif Retter.

Recomandările redacției