Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru vă informam despre scandalul izbucnit la Şcoala Gimnazială „Sabin Manuilă” de la Sâmbăteni din cauza centralei termice, care nu a fost terminată înainte de venirea frigului. În aceste condiţii, părinţii şi bunicii copiilor se arătau de-a dreptul revoltaţi de situaţia în care s-a ajuns şi acuzau autorităţile locale că îşi bat joc de elevi. Contactată telefonic, Cornelia Foster, directoarea şcolii, a explicat cum de s-a ajuns aici, arătând cu degetul înspre primarul Ioan Turcin. Cum acesta nu a putut fi contactat înainte de publicarea articolului, îi oferim în continuare cuvântul, pentru a răspunde acuzaţiilor care i s-au adus.
„Interese de natură electorală”
Încă de la început, Ioan Turcin, primarul social-democrat al comunei Păuliş, a ţinut să menţioneze că în spatele părinţilor şi bunicilor stau, în opinia sa, interesele de natură electorală ale PNL. „Nu a fost nimic altceva decât o acţiune de campanie electorală a PNL Păuliş, făcută pe spatele copiilor de la Şcoala Gimnazială «Sabin Manuilă» Sâmbăteni. Doamna Cornelia Foster, care este consilier local PNL a prezentat eronat datele”, a declarat primarul Turcin. Acesta susţine că adevăratul motiv pentru care lucrările la centrala termică au început cu întârziere a fost existenţa a două proiecte, în loc de unul singur, aşa cum ar fi fost normal, lăsând să se înţeleagă că fosta administraţie a comunei n-ar fi fost străină de acest lucru. „În proiectul nr.3/2015 care viza reabilitarea şcolii, a fost prevăzută şi extinderea centralei termice cu încă un cazan care ar fi alimentat doar noul corp al şcolii. A fost achiziţionat astfel şi un cazan de 80 Kw, care a fost dus în curtea şcolii înainte de mai 2016. Conducerea de atunci a Primăriei Păuliş, prin domnul primar Petru Nicoară, a comandat totuşi, tot anul acesta, construirea unei clădiri pentru centrala termică şi achiziţionarea a încă unui cazan de 80 Kw. În momentul în care au fost comparate cele două proiecte s-a observat că a fost dublă finanţare. În cazul celui de al doilea proiect, valoarea noii clădiri a centralei, cu tot cu cazan se ridica la  aproximativ 47.000 de euro”, a continuat Turcin. De menţionat că potrivit primarului, primul cazan a fost cumpărat cu numai 6.000 de lei, iar în cel de-al doilea proiect, preţul pentru cazanul despre care susţine că nu mai era nevoie ar fi ajuns undeva la 17.000 de lei. „Era mult peste preţul pieţei. În plus, nu aveam nevoie de acest cazan, astfel încât nu a mai fost cumpărat. Puţin mai devreme vă spuneam că doamna Foster a prezentat eronat datele. Iată de ce. Proiectul care prevedea construirea centralei termice a fost primit la Primărie pe 30 iulie. Până atunci se discuta doar despre extinderea vechii centrale, nefiind prevăzut în niciun proiect că aceasta va fi dezafectată. De altfel, nu există nicio hotărâre a Consiliului Local sau a Consiliului de Administraţie a şcolii cu privire la dezafectarea vechii centrale. Abia după 30 iulie a început să se discute despre o nouă centrală”, a ţinut să precizeze primarul.
Şedinţă boicotată de PNL
În ceea ce priveşte dubla finanţare pentru acelaşi obiectiv, Ioan Turcin susţine că actuala administraţie şi-a dat seama despre acest lucru abia înaintea şedinţei de consiliu din 9 septembrie. „În data de 30 august, când a fost convocată şedinţa de consiliu pentru implementarea proiectului, nici unul dintre consilierii PNL nu s-a prezentat. Asta, pentru că se punea problema alegerii unui viceprimar. Pentru a amâna alegerea, distinşii consilieri liberali au absentat. Nu am avut cvorum, astfel încât şedinţa nu a mai putut avea loc. Dacă s-ar fi votat atunci proiectul de hotărâre, poate că am fi avut timp suficient să terminăm lucrarea. Doamna Foster a uitat să spună acest lucru. Ulterior, pe 30 septembrie, a pus pe mama unei eleve să convoace părinţii, pe domnul Nicoară şi pe mine la o şedinţă, la care au mai participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Consiliului Judeţean. Aceştia din urmă nu ne-au ajutat cu nimic. Când le-am cerut soluţii, nu au ştiut ce să răspundă. Cert este că a fost o iresponsabilitate totală când s-a dispus dezafectarea centralei vechi, fără existenţa unei proiect şi a finanţării necesare pentru construirea centralei noi. Aş mai vrea totuşi să o întreb pe doamna directoare, dacă tot a fost aşa de bine intenţionată, de ce a interzis accesul viceprimarului în şcoală, atunci când a mers să vadă care este temperatura în clase şi care este situaţia lucrărilor?”, a mai afirmat Turcin.
În încheiere, acesta a ţinut să precizeze că noua centrală este în probe şi că va începe să funcţioneze în scurt timp.
Nicoară susţine că nu ştie de cel de-al doilea proiect
Pe de altă parte, fostul primar Petru Nicoară susţine că nu ştie nimic despre existenţa celui de-al doile proiect. „Nu ştiu despre ce este vorba, eu nu am verificat proiectul. În 5 iunie, când am pierdut alegerile, proiectul era în lucru. De atunci, domnul Turcin putea să se apuce de centrală. Centrala trebuia să fie gata până acum. După ce am pierdut alegerile, i-am predat totul domnului Turcin, aşa cum se face. În consecinţă, proiectul a fost preluat de el. Trebuia să-l ducă la îndeplinire”,  susţine Nicoară. Acesta recunoaşte însă că aleşii PNL nu s-au prezentat la şedinţa de la sfârşitul lunii august, pentru a împiedica alegerea unui viceprimar din tabăra actualului primar, această decizie neavând nicio legătură cu neînţelegerile legate de centrala de la Sâmbăteni.
Încercând să aflăm motivul pentru care a fost realizat un al doilea proiect care viza, printre altele, cumpărarea unui nou cazan, am luat legătura cu autoarea celor două proiecte, Rodica Feier. „Când am realizat cel de-al doilea proiect, nu
mi-a spus nimeni că era cumpărat deja cazanul prevăzut în primul proiect”,
ne-a declarat proiectanta…

Recomandările redacției