Deși a terminat prima parte a sezonului Ligii a III-a pe primul loc, Național Sebiș a avut parte și de momente de cumpănă. Călin Cojocaru a adus în discuție atitudinea necorespunzătoare a jucătorilor săi în unele partide și, pe undeva, era clar că vor fi și consecințe. Iar acestea se traduc, deocamdată, prin
despărțiri amiabile.
Una dintre acestea a avut loc chiar în timpul săptămânii trecute și-l vizează pe Alin Roman. Mijlocașul ofensiv venit de la UTA nu s-a acomodat și nu a dat tocmai randamentul scontat la clubul de pe Crișul Alb și a semnat rezilierea înțelegerii cu „alb-albaștrii”.
Același lucru l-au făcut azi, la finalul meciului cu CSM Lugoj și „închizătorul” Monel Cârstoiu, dar și atacantul Marius Ion. Ambii fuse­seră schimbați în timpul partidei cu timișenii, primul din pri­cina unei probleme medicale, iar al doilea fiindcă era nervos și risca să ia și al doilea „galben” și să-și lase echipa în inferioritate nume­rică.
„Le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut la Sebiș și le urăm mult succes în continuare. Sunt jucători valoroși, care-și vor găsi rapid alte angajamente”, s-a limitat să spună Călin Cojocaru, antrenor și manager al Naționalului.
Acesta a clarificat și subiectul plecării lui Dragoș Săulescu, care și-a manifestat la un moment dat dorința de a fi cedat. „În afară celor trei jucători cu care am semnat deja rezilierea contractelor, nimeni nu mai pleacă de la Sebiș, decât dacă au oferte de la Liga 1. Totodată, vor veni trei-patru jucători, cu unul dintre ei chiar am și parafat înțelegerea. Este vorba despre Gelu Velici, care revine, astfel la noi după o jumătate de an”, a menționat managerul-antrenor al grupării de pe malul Crișului Alb.

Recomandările redacției