Date de 27 mai a fost ultima zi în care echipele din fotbalul județean au putut trimite răspunsurile la chestionarul pus în circulație de Asociația Județeană de Fotbal Arad. În contextul epidemiei de coronavirus și al măsurilor stricte de reluare a competițiilor sportive impuse de autorități, întrebările erau doar două și anume: Clubul/Asociația dvs. dorește reluarea sezonului competițional 2019 – 2020? respectiv Dacă DA , clubul/asociația dispune de resurse financiare pentru a acoperi cheltuieli impuse prin protocolul medical stabilit de Ministerul Sănătății si Ministerul Tineretului si Sportului (teste RT-PCR pentru staful tehnic propriu, jucători, arbitri și observatori)?
Din informațiile noastre, la nivelul ligilor 5 și 6, cluburile au răspuns cu „nu” la prima întrebare și, deci, nu a mai fost necesar un al doilea răspuns. Prin urmare, aici lucrurile ar fi destul de clare, în sensul că AJF-ul va îngheța sezonul competițional 2019-2020. Și în primul eșalon județean, grupările din partea a doua a campionatului au dat un vot negativ reluării stagi­unii, mai ales că, precum în ligile doi și trei, nu vor exista echipe retrogradate în acest sezon.
În schimb, formațiile din Top 6 toate ar dori să mai joace în cadrul unui play-off, cu mențiunea că două dintre combatante, respectiv Frontiera Curtici și Șoimii Șimand, au recunoscut că nu dispun de resurse financiare pentru a acoperi cheltuieli impuse prin protocolul medical stabilit de Ministerul Sănătății si Ministerul Tineretului si Sportului. Așadar, doar Zăbraniul, Păulișul, Sântana și Ineul au răspuns cu ”DA” la ambele întrebări ale chestionarului și acum așteaptă o decizie a Asociației Județene de Fotbal Arad. De altfel, aceasta s-a întrunit chiar miercuri în ședință de Comitet Executiv și a decis următoarele:
„1. În urma analizei raspunsurilor afiliatiilor la chestionarul privind desfasurarea campionatul 2019 – 2020, Comitetul Executiv ia act de răspunsurile acestora si hotareste ca in urmatorul Comitet Executiv (in functie de viitoarele cerinte ale MTS, Ministerul Sanatatii si FRF) sa discute variantele posibile de reluare a Competitiilor Judetene de Fotbal Amator.
2. Toate demersurile noastre vor depinde foarte mult de deciziile Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii privind conditiile care vor trebui respectate de fiecare club pentru organizarea jocurilor.
3. Orice informare adresată de către cluburile afiliate ce implică scenarii şi măsuri pentru dezvoltarea fotbalului aradean va fi analizată de către Comitetul Executiv al AJF Arad. Acestea pot fi trimise pe adresa de e-mail office@ajfarad.ro sau fax 0257256762.”
Până la urmă, răspunsurile trimise până miercuri, prin fax sau e-mail, de reprezentanții primelor șase formații clasare în Liga a IV-a se bazează mult pe relaxările ce se anunță după 1 iunie sau, cel târziu, pe 15 iunie. Mai mult, se vorbește chiar și despre posibilitatea redactării unui protocol MTS/Ministerul Sănătății pentru cluburile amatoare, caz în care fotbalul mic
s-ar putea relua de luna viitoare.

Recomandările redacției