În urmă cu puțin timp s-a încheiat în Palatul Sporturilor din Saint-Quentin, al treilea meci al Grupei C din cadrul Ligii Campionilor la Tenis de masă (feminin). Gazdele de la TT Saint Quentin, echipă la care evoluează arădeanca Daniela Dodean Monteiro a învins cu 3-0 echipa spaniolă, UCAM Cartagena.

Daniela a intrat a doua în meci, la scorul de 1-0 și a învins-o, după un meci dramatic, pe spanioloaica de origine chineză, Maria Xiao. Adversara jucătoarei noastre a început foarte bine, câștigând primele două seturi. În primul, diferența a fost permanent de doar de 1-2 puncte însă mereu în favoarea jucătoarei din Spania, care a câștigat cu 12-10. Al doilea set a fost mai echilibrat, cele două jucătoare alternând momentele de conducere, însă finalul i-a aparținut tot lui Xiao care a realizat trei puncte consecutive și s-a distanțat la 2-0 pe seturi. Setul trei a fost la fel de echilibrat însă de data aceasta câștig de cauză a avut jucătoarea noastră, care s-a impus cu scorul în oglindă față de meciul precedent: 11-8. Dodean începe fantastic setul 4 și ajunge la 5-1 însă adversara are o revenire formidabilă și egalează. Urmează un nou forcing al Danielei care se desprinde la 9-5 și cărțile setului erau jucate, acesta încheindu-se cu 11-6. Setul decisiv a fost, cum era de așteptat, disputat și echilibrat însă a fost câștigat până la urmă de jucătoarea noastră, cu 6-5.

Al doilea meci jucat de Daniela în această seară a fost și mai spectaculos. La scorul de 2-1 pentru echipa sa, jucătoarea noastră a dat piept cu veterana Li Fen, o jucătoarea suedeză dar care, la fel ca și spanioloaica Maria Xiao, este de origine chineză. Daniela începe bine meciul dar adversara echilibrează imediat. Se ajunge la 7-8, moment în care Dodean ridică nivelul jocului și câștigă primul set cu 11-9. Suedeza începe bine setul doi, conduce cu 5-1 dar arădeanca revine și egalează. Se merge o vreme cap la cap după care Fen apasă pedala de accelerație și ajunge la 10-7 cu trei mingi de set. Daniela însă rezistă și întoarce rezultatul, cu 5 puncte câștigate consecutiv: 12-10 scorul final al setului 2. Al treilea set are o desfășurare aproape similară. Fen începe cu 3-0 dar Daniela echilibrează. Totuși adversara se menține constant la conducere și se ajunge din nou la 10-7. Și din nou, Daniela salvează trei mingi de set la rând, ultima după un schimb formidabil. Din păcate această minge câștigată la mare luptă a stors ultimele rezerve de energie și concentrare pe care le avea rezervate jucătoarea noastră pentru acest set și cu 12-10, Fen reduce din handicap (2-1 la seturi). Prima jumătate a setului 4 îi aparține Danielei, care conduce cu 4-2 și 7-5 dar suedeza întoarce jocul și ajunge la 10-8. De data aceasta n-a mai lăsat loc de emoții și și-a câștigat prima minge de set, egalând scorul la 2-2. Setul decisiv este unul superb, cu Daniela Dodean câștigând un schimb de mingi realmente minunat la 2-1. Fen nu renunță și egalează la 4, moment în care Daniela cere time-out. A fost o decizie inspirată pentru că va câștiga următoarele mingi, ultima dintre ele, cea care a pus punct partidei și meciului, fiind demnă de întreaga înfruntare.

Partida cu Cartagena a fost a doua a zilei pentru TT Saint-Quentin. În primul, echipa gazdă s-a impus cu 3-0 în fața austriecelor de la NanoTech Villach, meci în care Daniela nu a evoluat. Mâine au loc ultimele două partide ale turneului iar primul este cel de interes pentru noi: va fi o înfruntare franceză, între TT Saint-Quentin și ETIVAL Clairfontaine ASRTT, care va începe la ora 16.30.

Recomandările redacției