Primii absolvenți ai cursului de administrator structuri sportive

0
284

Primii 28 de  absolvenți ai cursu­lui de specializare administrator structuri sportive au primit diplomele din partea FRF, în cadrul unui eveniment special organizat la sediul Rectoratului de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. La ceremonie a participat și președin­- tele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, alături de oficiali din cadrul Asociației Județene de Fotbal Arad. Este primul curs de acest gen organizat de UAV Arad în parteneriat cu FRF la care au participat cursanți din București, Târgu Jiu, Timișoara, Buzău și Arad.
Cursurile au fost susținute de către profesori ai universității Aurel Vlaicu din Arad precum și specialiști în domeniul managementului sportiv. „Suntem bucuroși că parteneriatul pe care l-am semnat cu Federația Română de Fotbal s-a concretizat prin derularea acestui curs de specializare, ne bucurăm că am reușit să formăm aici, la UAV, 28 de specialiști în administrarea structurilor sportive. Mulțumim partenerilor noștri locali, AJF Arad cu care am colaborat pe întreaga perioadă a derulării cursurilor”, a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
„Aceste cursuri sunt menite să creeze o rețea de profesio­niști pentru structurile sportive de la nivelul fiecărui județ. Avem nevoie de specialiști în domeniu care să gestioneze cu profesionalism activitatea economică a cluburilor și asociații­lor sportive”, a punctat președin- tele FRF, Răzvan Burleanu.
Cursurile sunt autorizate de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Informații despre înscrierea pentru următoarea serie se pot găsi pe site-ul www.uav.ro.
(L.Ş)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.