După cum publicam într-un număr trecut al cotidianului nostru, primul arădean îmbolnăvit de SARS-CoV-2 a fost tratat cu plasmă convalescentă acum mai bine de o săptămână, în încercarea de salvare. Și asta pentru că, bărbatul în vârstă de 61 de ani, internat la ATI în Spitalul de suport covid din Grădiște, făcuse o formă gravă de boală și se zbătea pentru viață. Punctul culminant al bolii sale fusese atins, arădeanul fiind pus la un aparat de ventilat. Administrarea de plasmă cu anticorpi, de la un alt arădean vindecat a fost o premieră pentru Arad și în sfârșit, după zile de coșmar pentru bolnav și familie – starea i s-a îmbunătățit. Ba mai mult, medicii au anunțat că pacientul care are și alte afecțiuni – se vindecă.

Așa cum am mai subliniat, tratamentul cu plasmaferză de convalescentă poate schimba cursul bolii pacienților care au făcut o formă gravă de boală, în urma infectării cu SARS-CoV-2.

Pacientului i s-a administrat plasmă recoltată de la un donator vindecat de COVID-19. După ce testele II și III, efectuate la interval de 24 de ore au ieșit negative, pacientul a fost transferat pe Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă I, unde va mai rămâne câteva zile, sub observație medicală”, a susținut dr. Mihaela Albu Gulyas, medic coordonator Compartimentul ATI COVID-19.

Administrarea plasmei cu anticorpi – premieră

Săptămâna trecută, medicul Adrian Wiener, coordonator al spitalului de suport covid din Grădiște susținea că pacientul este pe oxigen, însă că starea acestuia încă nu se îmbunătățise. Se spera ca plasmafereza să dea rezultate. În momentul de față, pacientul necesită oxigeno-terapie intermitentă, continuă tratamentul antibiotic, terapia respiratorie adjuvantă iar vestea bună este că se alimentează și mobilizează singur. Mâine (miercuri n.r) este programat pentru efectuarea unei tomografii pulmonare iar în funcție de rezultat, în zilele următoare va fi transferat pe Secția Clinică de Medicină Internă”, a spus dr. Cristian Nicolescu, medic șef Secție Clinică Anestezie și Terapie Intensivă I.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit avizul Ministerului Sănătăţii pentru includerea în programul de tratament cu plasmă recoltată de la donatori vindecaţi, a subliniat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.

Pe 19 mai, autoritățile au anunțat că, o a două pacientă din Arad, infectată cu coronavirus și cu o formă severă de boală a beneficiat de tratament prin plasmafereză.

Aradul este un județ pionier la tratamentul cu plasmă convalescentă, demersurile pentru introducerea tratamentului cu plasmă pentru anticorpi realizându-se repede pentru salvarea vieților celor care au făcut forme severe de boală.

Această metodă de tratament auxiliară, este utilizată numai atunci când alte metode s-au dovedit ineficiente.

Recomandările redacției