În această dimineață, a fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României.

Este vorba de pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la Spitalul din Craiova. Potrivit informațiilor apărute la acea dată, bărbatul a fost ținut la UPU a Spitalului Filiași, unde i s-au făcut mai multe investigații, dar fără a se cunoaște că e infectat cu coronavirus. Practic, el a fost plimbat prin tot spitalul până la momentul când a fost confirmat cu COVID-19 și 23 de cadre medicale au intrat în contact cu acest pacient. A fost dispusă testarea cadrelor medicale, 18 dintre ele obținând rezultatul negativ. Se așteaptă rezultatele celorlalte teste. 

Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

El a revenit în România din Franța, pe data de  6 martie. 

Până la acest moment, 7 români au murit în afara granițelor țării, 6 în Italia și 1 în Franța. 

Recomandările redacției