Începând de sâmbătă, 25 ianuarie 2013, în oraşul Lipova s-a dat în folosinţă primul patinoar artificial din oraş. Acesta are o suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi şi posibilitatea de permite accesul simultan pe gheaţă a unui număr de aproximativ 100 de persoane.
Deoarece este pentru prima dată când la Lipova s-a realizat un patinoar artificial, pentru locuitorii oraşului, de toate vârstele acest lucru a reprezentat o mare şi plăcută surpriză. Ei au primit foarte bine această nouă opţiune de petrecere a timpului liber, la deschidere fiind prezenţi pe gheaţă un număr neaşteptat de mare, încă de la început. Dacă patinoarul în sine a fost o premieră, pentru mulţi dintre cei veniţi alunecarea pe gheaţă cu patinele a fost o premieră, prin urmare voia bună şi distracţia au fost la ele acasă.
Mai trebuie spus că iubitorii acestui sport pot să intre la patinoar, în fiecare zi a săptămânii care urmează, orarul fiind între orele 12 şi 22. În plus, în preţul unui bilet de intrare este inclusă şi închirierea unei perechi de patine pentru cei care nu şi-au achiziţionat încă patine proprii.
Accidente 79
Autostrada Nădlac – Deva, blocată după ce un TIR a ajuns în parapet (foto)
citește mai mult »