arestat

Suspectul crimei care a avut loc duminică după-masa în Cermei, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, aceasta fiind şi acceptată de magistraţii Tribunalului Arad. Procurorul de caz ne-a informat că bărbatul nu a contestat decizia judecătorului, acesta fiind încarcerat în arest IPJ Arad, unde-şi va petrece următoarele 30 de zile.

Reamintim că, duminică, în jurul orei 16.00, în faţa bisericii din Cermei, Maria P., în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiată de concubinul ei, Iosif, de 40 de ani. Acesta a venit cu două cuţite în faţa bisericii, şi din senin, a înjunghiat-o pe femeia cu care trăia, lovind-o pe aceasta de mai multe ori cu cuţitul pe mâini şi în zona abdomenului. Cunoscuţii spun că bărbatul avea accese violente de gelozie. În urma incidentului, făptaşul a fost reţinut de poliţistii din comună. Un echipaj de salvare s-a deplasat de urgenţă la faţa locului pentru a-i oferi femeii primul ajutor. Elicopterul SMURD din Arad a fost solicitat pentru a transporta femeia la spital pentru îngrijiri medicale de urgenţă. Din păcate, femeia a decedat înainte de a ajunge la spital.

Recomandările redacției